Paturi ATI pentru prevenirea escarelor, concepute de studenți ai UMFST Târgu Mureș

30 Apr 2020 | scris de Andreea Vasilescu
Paturi ATI pentru prevenirea escarelor, concepute de studenți ai UMFST Târgu Mureș Galerie foto (3)

O echipă de studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a realizat trei configurații de paturi concepute pentru secția de terapie intensivă, pentru prevenirea și tratarea escarelor. Un pat este cu saltea cu apă, unul robotizat și altul cu mecanism de auto-schimbare a așternutului.

Echipa este formată din cinci studenți din anul I ai programului de studii Inginerie Medicală, din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, se arată într-un comunicat postat pe site-ul UMFST.

Proiectul, intitulat NoBedSores, face parte din actul de demonstrare a solidarității, EUvsVirus Hackathon (euvsvirus.org), organizat de Comisia Europeană, în perioada 24-26 aprilie, și condus de Consiliul European de Inovație.

În cadrul actului de solidaritate, Comisia Europeană a făcut apel către cetățenii din întreaga lume, societatea civilă, studenți, parteneri, investitori, să lanseze idei în scopul descoperirii unor soluții inovative pentru diferitele provocări pe care noul tip de coronavirus le-a adus urmând ca prin intermediul unor echipe formate, acestea să fie concretizate și materializate.

„Soluțiile noastre, la care ne-am gândit încă de la începutul anului universitar, se referă la îmbunătățirea vieții pacienților imobilizați la pat și, în acest sens, am propus compus trei cofigurații de paturi concepute pentru o secție de terapie intensivă pentru prevenirea și tratarea escarelor: un pat cu saltea cu apă, unul robotizat și altul cu mecanism de auto-schimbare a așternutului. Conceptele, modelul și solutiile au fost reunite în proiectul care a fost încărcat pe platforma oficială a Hackathon-ului”, a precizat Cătălin Lucaci, unul dintre participanți.

La rândul său, prof. univ. dr. ing. Dorin Bică a spus că „ cei cinci studenți cu idei diverse au ajuns din persoane care lucrau solitar să se susțină și să lupte unul pentru ideile celuilalt, în scopul realizării a ceva mai mult decât un simplu proiect, ci a conturării unei viziuni asupra dezvoltării aparaturii medicale și, mai mult, a lucrului în echipă în contextul actual al pandemiei de COVID-19”.

„Am fost încântați de la început de ideea participării în cadrul unui proiect internațional de asemenea anvergură, iar fericirea noastră a apărut atunci când proiectul nostru a fost apreciat și susținut de alți participanți, din diferite țări europene. Este o oportunitate importantă pentru noi de a ne afla în mijlocul preocupărilor comunității academice și științifice europene din domeniile Ingineriei medicale, Medicinei și IT, precum și de a promova, accelera și colabora pe idei inovative. Noi, studenții la Inginerie Medicală, suntem foarte determinați să ne implicăm în inițiative pentru comunitate”, a afirmat Răzvan Garbacea, membru în echipa proiectului.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră