Societatea Defymed a încheiat un parteneriat cu o societatea americană Semma Therapeutics pentru furnizarea de celule sușe. Astfel, societatea Defymed face cercetări pentru realizarea unui pancreas bio artificial folosit în diabetul insulinodependent. Mailpan, cum a fost botezat pancreasul bio artificial, va avea celule capabile de a secreta insulină.
Acest dispozitiv va fi tesat clinic pe pacienți, începând din 2019. Acest test va avea loc în Statele Unite, deoarece reglementările privitoare la cercetările cu celule sușe sunt mai permisive acolo, comparativ cu cele în vigoare în Franța, a explicat pentru AFP Severine Sigrist, doctor în biologie celulară și președinte fondator al Defymed.
Trebuie să știm că pancreasul bio artificial, care se studiază la Strasbourg, este sub forma unui săculeț din polimeri, de mărimea unui CD, destinat să fie implantat în abdomenul pacienților suferinzi de diabet printr-o intervenție chirurgicală. În acest săculeț vor fi celule care secretă insulină, cu scopul de a restabili în cazul acestor pacienți o reglare aproape naturală a nivelului zahărului din sânge. Astfel, acești pacienți vor scăpa de chinul de a-și injecta zilnic insulină.
Mailpan este dotat cu o membrană semi-impermeabilă care permite trecerea glucozei, nutrienților și oxigenului, fără a dezechilibra sistemul imun, în așa fel încât să fie prevenit fenomenul de respingere a celulelor implantate.