OMS a pornit pe urmele misterioasei boli care afectează copiii și este legată de COVID-19

16 Mai 2020 | scris de A.V.
OMS a pornit pe urmele misterioasei boli care afectează copiii și este legată de COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat vineri că studiază o posibilă legătură între COVID-19 şi maladia Kawasaki, un sindrom inflamator care afectează copiii, o formă similară a acestuia provocând recent primul deces în Franţa, relatează AFP.

''Ipoteze iniţiale indică faptul că acest sindrom ar putea fi legat de COVID -19 (...). Solicităm tuturor clinicienilor din întreaga lume să lucreze cu autorităţile naţionale şi cu OMS pentru a fi în alertă şi a înţelege mai bine acest sindrom care afectează copiii'', a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unui conferinţe de presă virtuale la Geneva.

"Este crucial să se caracterizeze cu precizie şi urgent acest sindrom clinic, pentru a înţelege cauzalitatea sa şi pentru a descrie protocoalele de tratament", a adăugat el.

Definiție preliminară

OMS şi reţeaua sa globală de clinicieni au dezvoltat o definiţie preliminară şi au pus la dispoziţia medicilor un formular de declaraţie pentru orice caz suspect de Sindrom de răspuns inflamator sistemic (SRIS).

Cazurile înregistrate în întreaga lume sunt rare şi rolul noului coronavirus în dezvoltarea infecţiei rămâne necunoscut, a subliniat Michael Ryan, responsabil pentru programele de urgenţă din cadrul OMS.

''Nu ştim dacă este virusul cel care atacă celulele sau dacă este răspunsul imunitar'' excesiv' care provoacă inflamaţia, cum este în cazul febrei Ebola, a explicat el.

Boala a intrigat autorităţile sanitare din mai multe ţări în ultimele două săptămâni, deşi copiii nu sunt decât puţin afectaţi de forme grave de COVID -19.

După o alertă iniţială în Regatul Unit, la sfârşitul lunii aprilie, au fost raportate cazuri similare la New York, în Italia sau în Spania. Decesele sunt extrem de rare, un băiat de cinci ani la New York şi un altul de 14 ani la Londra.

Un prim caz fatal a fost anunţat, vineri, în Franţa. Un băiat în vârstă de nouă ani, care avea leziuni cerebrale, a murit la Marsilia (sud), la 8 mai, în urma unui stop cardiac, a declarat pentru AFP profesorul Fabrice Michel, directorul secţiei de reanimare pediatrică de la spitalul La Timone.

Teste serologice au arătat că acest copil ''a venit în contact'' cu coronavirusul, dar nu au dezvoltat simptomele COVID -19.

Simptomele

Simptomele sindromului inflamator sunt febră ridicată, dureri abdominale şi tulburări digestive, erupţie cutanată, conjunctivită şi inflamare a cavităţii bucale. Acestea sunt apropiate de simptomele bolii Kawasaki, care afectează copiii şi provoacă inflamarea vaselor de sânge.

Dacă simptomele sunt similare, cercetătorii insistă că există diferențe la cazurile actuale: caracterul inflamator și atacurile de cord sunt ”mult mai pronunțate” la cazurile legate de Covid-19 decât la boala clasică Kawasaki, potrivit agenției de Sănătate Publică din Franța.

Mai mult, noua boală poate afecta copii mai mari și chiar adolescenți, în timp ce Kawasaki afectează în general copii sub 2 ani.

Pentru a marca diferențele, ministrul francez al Sănătății vorbește despre ”pseudo-Kawasaki”.

Un studiu italian publicat miercuri în jurnalul medical The Lancet asupra regiunii din Bergamo estimează că numărul cazurilor care seamănă cu boala Kawasaki a crescut de la debutul pandemiei cu Covid-19.

Sindrom inflamator multi-sistemic

Această boală a fost numită ”sindrom inflamator multi-sistemic” (care poate afecta toate organele, n.r.), iar ipoteza legăturii acesteia cu coronavirus este susținută de faptul că aceste cazuri pediatrice au izbucnit în timpul pandemiei Covid-19 și de faptul că deseori au fost testate pozitiv la testele PCR și la cele de serologie.

”Aceste rezultate sunt în favoarea unei legături dintre infecția cu SARS-CoV-2 și această patologie”, consideră agenția de Sănătate Publică Franța.

Aceasta estimează că, la copiii afectați, această boală survine ”într-o perioadă de patru săptămâni după infectarea” cu coronavirus.

”Au avut virusul, corpurile lor l-au combătut. Dar acum există acest răspuns imunitar excesiv”, a spus pediatrul Sunil Sood, de la centrul medical pentru copii Cohen din New York.

”Aproximativ 230 de cazuri suspecte au fost raportate în Europa și Regatul Unit”, potrivit Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră