Numeroase studii au demonstrat riscurile majore la care sunt expuşi copiii aduşi pe lume de mame obeze. Aceşti copii, comparativ cu ceilalţi, au un risc crescut de moarte prematură. Un nou studiu aduce dovezi, potrivit cărora, copilul este expus riscurilor şi dacă tatăl suferă de obezitate.
Potrivit cercetătorilor de la Departamentul de Oncologie al Universităţii din Georgetown, obezitatea paternală afectează genele spermei, ceea ce măreşte riscul de cancer al sânului la fetiţele care au taţi obezi.
Un risc care se transmite urmaşilor
În acest studiu, efectuat pe rozătoare, masculii obezi şi femelele cu greutate normală au adus pe lume progenituri femele supraponderale. Aceasta înseamnă că există o încetinire a procesului de dezvoltare a ţesutului mamar şi, astfel, o creştere a riscului de cancer al sânului.
Doctorul Sonia de Assis, principalul autor al studiului, publicat în revista Nature, spune: "Desigur, studiul nostru a fost realizat pe rozătoare, dar el include cele mai recente descoperiri care au fost efectuate pe corpul omului. Acestea arată că bărbaţii obezi prezintă alteraţii epigenetice semnificative la nivelul spermei. Şi studiul nostru a mers mai în profunzime şi au stabilit că aceste alteraţii epigenetice ale spermei pot avea consecinţe, în sensul măririi riscului de cancer depistat la generaţia următoare.