Lombalgie: antiinflamatoare, eficiente doar pentru unul din şase pacienţi

07 Feb 2017 | scris de Magda Marincovici
Lombalgie: antiinflamatoare, eficiente doar pentru unul din şase pacienţi

Antiinflamatoarele nestreoidiene (AINS), folosite contra crizelor de lombalgie, au o eficienţă relativă, potrivit cercetătorilor australieni. În opinia acestora, doar în cazul unui pacient din şase aceste medicamente ar putea fi folositoare. Cercetătorii de la Georges Institute for Global Health au realizat o meta-analiză, pe baza analizei a 35 de studii. Şi a reieşit că antiinflamatoarele nesteroidiene au prea puţine efecte pozitive în cazul lombalgiilor.

Astfel, pacienţii trataţi cu această clasă de medicamente sunt de 2,5 ori mai expuşi riscurilor de tulburări gastrointensinale.

Exerciţii fizice 

Lombalgiile afectează un număr impresionant de persoane din toată lumea şi reprezintă o cauză importantă de handicap, explică autorul principal al acestui studiu, profesorul Manuella Fereira. Or, tocmai acest tip de afecţiuni sunt tratate frecvent cu antiinflamatoare nesteroidiene. Şi rezultatele studiului nostru confirmă foarte clar că ele nu reduc intensitatea durerilor.  

De asemenea, profesorul Manuella Fereira spune că sunt noi terapii. Totodată, trebuie avută o strategie de prevenire a lombalgiilor. De exemplu, ştim că programele de exerciţii fizice permit reducerea riscului de dureri dorsale. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră