Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii de la Școala de medicină Harvard (SUA) au studiat datele medicale ce aparțin unui număr de peste 54.000 de femei cu vârste între 48 și 73 de ani.
Acest studiu evidențiază o pierdere a auzului cu o intensitate de 19% în cazul persoanelor care au folosit paracetamol în mod regulat, timp de șase ani și chiar mai mult.
În cazul folosirii ibuprofenului, declinul auditiv ar fi 9%. De asemenea, pentru specialiștii care au realizat acest studiu, cele două analgezice ar putea fi responsabil de peste 16% din tulburările auditive observate la femei.
Vestea bună este că sunt mai puține motive de îngrijorare din acest punct de vedere legate de aspirină.
La bărbați, un alt studiu demonstra, în 2010, că persoanele cu vârste între 50 și 59 de ani care folosesc în mod constant paracetamol prezintă un risc de degradare a auzului de 58%, superior celui observat la alți voluntari.
În privința aspirinei, influența ei asupra apariției surdității nu este neliniștitor.
Acufenele sau șuierăturile pe care le simt unii pacienții sunt legate de dozele foarte mari, care sunt foarte rar prescrise de medici.