Potrivit acestui studiu, preluat de site-ul doctissimo, aceste produse ar conține elemente chimice în special urme de metale grele. Studiul s-a axat pe 187 de produse destinate copiilor și dintre acestea 51 au fost de testate în laborator.
Rezultatele indică faptul că peste 50% din eșantioane conțin cel puțin un metal greu, cum ar fi plumb, cadmiu, dar și toluen, formaldehidă. Se știe că toate aceste elemente sunt asociate cu efecte negative asupra sănătății pe termen lung și cu riscul apariției unor forme de cancer.
Studiul subliniază, de asemenea, că etichetele care însoțesc aceste produse indică faptul că ele conțin substanțe chimice nocive pentru copii, inclusiv perturbatori endocrini și compuși chimici ce pot fi cancerigeni.
Evident, cea mai înțeleaptă măsură recomandată părinților este ca atunci când cumpără asemenea produse pentru copiii lor să fie mai prudenți și chiar să renunțe la acestea.
Studiul avertizează că acele produse de machiaj care atrag prin culori aprinse sunt și cele mai periculoase.
Autorii studiului reamintesc că în special copiii sunt expuși efectelor negative ale acestor substanțe chimice.