Decizia care se vehicula de ceva vreme va deveni realitate. Franța va opri decontarea din fonduri publice a medicamentellor homeopate, iar noua politică va fi aplicată integral din 2021, potrivit ministrului francez al Sănătății, Agnès Buzyn. Măsura a fost criticată dur de susținătorii medicinei alternative.
În prezent, 30 la sută din costul acestor produse este suportat de stat, prin sistemul de asigurări sociale. Dar de la 1 ianuarie 2020, cota va scădea la 15 la sută, și va ajunge la zero din 2021.
Decizia vine după ce Înalta Autoritate pentru Sănătate, un organism format din experți, a stabilit că lipsesc dovezi privind eficiența tratamentelor homeopate.
Ministrul Agnès Buzyn a precizat publicației Le Parisien că va exista o perioadă de tranziție în aplicarea măsurii, până la oprirea totală a decontării în 2021.
Astfel, primul pas ar fi reducerea ratei de compensare a medicamentelor homeopate de la 30% din preț până la 15% de la 1 ianuarie 2020.
“Acest lucru va da timp producătorilor să se organizeze”, a afirmat Agnès Buzyn, citată de Reuters.
Francezii folosesc mai mult decât alți occidentali medicamente homeopate, iar cel mai mare producător mondial de astfel de produse este o companie din Franța – Boiron.
Compania a criticat planurile guvernului. “A-i priva pe francezi de dreptul de a alege tratamentul este o măsură care nu ține cont de nevoile și de cererea pacienților”, a menționat compania Boiron, într-un comunicat.
Oprirea decontării medicamentelor homeopate va afecta semnificativ afacerile Boiron, care depinde de piața franceză pentru aproximativ 60% din veniturile sale anuale de 605 milioane euro.
Boiron are aproximativ 3.600 de angajați, majoritatea în Franța, unde sunt fabricate toate produsele.
Însă ministrul francez al Sănătății și-a asumat măsura, negând că principalul ei scop este de a face economii bugetare de circa 127 milioane euro.