Dr. Marius Călin: Digitalizarea Ambulatoriului Spitalului de Infecţioase din Cluj Napoca

04 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Dr. Marius Călin: Digitalizarea Ambulatoriului Spitalului de Infecţioase din Cluj Napoca

Doctorul Marius Călin, şeful Laboratorului de radiologie şi imagistică din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj Napoca, precizează că mamograful digital este superior celui clasic prin faptul că permite o calitate mai bună a imaginii, reduce timpul necesar prelucrării imaginii şi scade doza de iradiere la care este expusă pacienta. De asemenea, Ambulatoriul Integrat este dotat cu un ecograf digital cu elastrografie, care permite caracterizarea naturii formaţiunii tumorale mamare: benignă sau malignă. Totuşi, dr. Călin subliniază că pentru diagnosticul de certitudine este necesară biopsia.

Mamograful şi ecograful digitale sunt destinate depistării precoce a cancerului de sân, boală cu incidenţă îngrijorătoare în ţara noastră. 

În contextul controverselor legate de efectele secundare şi utilitatea mamografiei în depistarea precoce a unor formaţiuni tumorale, doctorul Marius Călin precizează că, până la vârsta de 35 de ani, femeile vor face ecografie mamară, tocmai pentru a le proteja de iradiere, iar, după această vârstă, se efectuează mamografie.

Ambulatoriul Integrat mai are şi un analizor biomolecular tip Maldi Biotyper, unic în ţara noastră, capabil să identifice cu acurateţe şi în scurt timp microorganismele care provoacă boala, facilitând stabilirea diagnosticul şi prescrierea tratamentului corect.    

 

 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră