Pentru a-și menține temperatura constantă, organismul uman are mecanisme de termoreglare, în care sunt implicate toate organele și țesuturile, însă sistemul cardiovascular este cel mai solicitat. De aceea, persoanele suferinde de boli cardiovasculare trebuie să ştie că "organismul nostru se simte confortabil la o temperatură de 20-27 de grade, cu o umiditate relativă de 35%-60%. Când temperaturile cresc, corpul uman se simte stresat, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic. Fluxul sanguin este direcționat către piele, apare o vasodilatație, iar prin aceasta, o creștere a transpirației. Atunci când organismul este tânăr, sănătos, aceste fenomene se petrec fără probleme. Pe de altă parte, când o persoană are anumite patologii preexistente, precum: hipertensiune arterială, insuficiență cardiacă, diverse aritmii, are patologie pulmonară, atunci sigur că aceste fenomene de termoreglare devin mai difcile pentru organismul nostru și apare supraîncălzirea.”, explică doctorul Alexandra Postu, medic primar cardiolog.
Pentru a evita decompensările, în această perioadă, pacienții hipertensivi trebuie să-și ajusteze în special tratamentul diuretic, care poate duce la o deshidratare accentuată.
De asemenea, această categorie de pacienţi vor evita ieșirile între orele 11:00 şi18:00, alimentele bogate în grăsimi saturate, sare, alcoolul şi cafeaua, vor bea zilnic cel puţin 2 litri de apă şi vor purta haine din materiale naturale, de culoare deschisă pentru a evita supraîncălzirea.
“Sistemul imunitar este afectat și el odată cu aceste schimbări de temperatură. Să nu uităm că la o temperatură crescută, degradarea alimentelor și înmulțirea microbilor se accentuează. Deci, pe o imunitate scăzută pot să apară diverse infecții, atât la nivelul tegumentelor, cât și infecții ale tractuluigastrointestinal “, spune dr. Alexandra Postu.
În urma creșterii temperaturilor, manifestările care pot apărea atât la nivel psihic, cât și fizic sunt: irascibilitatea, lipsa concentrării, tulburări ale somnului, creșterea pulsului, apariția palpitațiilor, cât și scăderea tensiunii.