Un compus din ceapă stopează extinderea cancerului ovarian

25 Oct 2016 | scris de Magda Marincovici
Un compus din ceapă stopează extinderea cancerului ovarian

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul ovarului epitelial, cunoscut în mod curent sub numele de cancere ovariene, au o rata de supraviețuire de 40% la cinci ani de la diagnosticare. Cercetătorii au observat că în majoritatea cazurilor (80%) după tratamentul prin chimioterapie se înregistrează o revenire a bolii. În aceste condiții, ei au fost interesați de un tratament complementar mai eficient. Astfel, cercetătorii de la Universitatea Kamumoto din Japonia au izolat un compus din ceapă, care ar avea proprietăți anti-cancerul ovarelor.

Cercetătorii niponi au publicat acest studiu în revista Scientific reports. Studiul indică faptul că acest compus stopează extinderea tumorilor maligne ale ovarului, interferând cu funcția pro-tumorală a celulelor mieloide.

Autorii acestui studiu au observat că acest compus îmbunătățește efectele medicamentelor anti-cancer, mărind capacitatea acestora anti-proliferare a celulelor maligne.

În cadrul testelor efectuate pe rozătoare de laborator, cercetătorii niponi au arătat că tumorile ovariene scad în dimensiuni, iar speranța de viață crește. Astfel, acest tratament complementar ar putea fi folosit în cazul pacientelor afectate de cancer ovarian.

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră