Bebeluşii canadieni şi italieni ar fi mai plângăcioşi, comparativ cu bebeluşii din alte ţări!? Explicaţii în studiul prezentat de site-ul pourquoidocteur. Este ipoteza susţinută de un foarte serios studiu al Universităţii Warwick (Marea Britanie), publicat în The Journal of Pediatrics.
Cercetătorii au ajuns la această concluzie uimitoare după ce au analizat zeci de studii ştiinţifice, care au inclus peste 8.700 de copii sub trei luni, din Germania, Danemarca, Japonia, Canada, Italia, Olanda, Marea Britanie.
Iniţial, cercetătorii au estimat că, în medie, un bebeluş plânge două ore pe zi, în primele două săptămâni de viaţă, apoi două ore şi un sfert, zilnic, până în săptămâna a şasea de viaţă. Din fericire pentru părinţi, după această perioadă bebeluşul începe să se calmează treptat.
La aproximativ trei luni, el nu mai plânge decât o oră şi zece minute, zilnic.
Totuşi, părinţii canadieni, italieni sau britanici se confruntă cu o altă realitate. În aceste ţări, bebeluşii plâng mai mult decât cei din Japonia, Danemarca sau Olanda.
Cercetătorii au observat episoade mai frecvente de plâns inexplicabil în cazul bebeluşilor din Canada (34 % ), Marea Britanie (aproape 28%), Italia (21%). Dimpotrivă, abia 7% dintre bebeluşii germani şi 5,5% dintre cei danezi au crize de plâns puternic. Potrivit literaturii de specialitate, aceste episoade de plâns intens privesc, în medie 11% dintre bebeluşi în primele 12 săptămâni de viaţă.
Influenţe culturale
Pentru cercetători, aceste diferenţe pot fi explicate prin particularităţile culturale sau economice specifice fiecărei ţări. Ele pot fi legate de abilităţile fizice, intelectuale şi emoţionale ale părinţilor în privinţa modului în care interacţionează cu bebeluşii, de factori asociaţi experienţei în timpul sarcinii sau chiar de factori genetici, explică profesorul Dieter Wolke, participant la acest studiu. De asemenea, autorii studiului adaugă la explicaţii şi alimentaţia.
Deşi colicii apar la bebeluşii hrăniţi cu biberonul sau mixt (biberon, sân), cercetătorii britanici subliniază că modificarea alimentaţiei poate contribui la reducerea acceselor de plâns.
