De câteva zile, riscul de declanșare a alergiilor este crescut, mai ales din cauza polenului din aer, manifestările provocate de polen fiind agravate de poluarea aerului.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) prevede că jumătate din populația occidentală va fi victima alergiilor de orice natură (respiratorii, alimentare, profesionale etc) în 2050.
Se poate folosi chiar termenul de ”epidemie”, scrie Le Monde. Noile cifre indică 150 de milioane de europeni alergici la momentul actual, și 300 de milioane la orizontul lui 2025, adică un european din doi.
Până în 1970 nu se vorbea despre alergii. A devenit un fenomen al civilizației. Explicația acestei creșteri aflându-se în mare parte în modul nostru de viață, care s-a modificat considerabil în ultimii ani.
Utilizarea cosmeticelor bio nu garantează încă eliminarea riscului apariției alergiilor. Alte metode sunt pe cale de apariție pe piață, pentru consumul de masă, pentru a evita conservantii, în special produsele de sterilizare UHT. (M.C)