Dezinfectanţii din spitale: "Internele" chemate în ajutor la "operaţia" de verificare a contractelor de achiziţii

06 Mai 2016 | scris de Magda Marincovici
Dezinfectanţii din spitale:

Pentru aceasta, Ministerul Afacerilor Interne a fost  chemat să de o mână de ajutor la  verificarea contractelor cu HexPharma. Astfel, în spitalele publice, printre nefericiţii care s-au îmbolnăvit taman în aceste zile, par să fie mai mulţi de pe la "Interne" şi Parchetul General, chiar de pe la Corpul de Control al Guvernului decât medici şi asistente. Asta e! Sănătatea este prioritatea zero. Şi, culmea, chiar este zero!.

Aflăm dintr-un comunica că, vineri, la  Ministerului Sănătăţii a avut loc a patra videoconferinţă cu reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică din ţară legat de următoarele etape ale controlului biocidelor utilizate în unităţile sanitare la nivel naţional, sub coordonarea Parchetului General.

Mai aflăm că  ministrul  Achimaş-Cadariu a dispus reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să verifice prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma HexiPharma.

Potrivit aceluiaşi comunicat, ministrul Sănătăţii a solicitat sprijinul Ministerului Afacerilor Interne ca toate unităţile sanitare publice, aflate în subordinea autorităţilor publice locale, să fie auditate în ceea ce priveşte contractele încheiate cu compania HexiPharma. E de bine! Adică, atractiv pentru medici, pentru asistente medicale, primitor şi dătător de speranţă pentru pacient! Mare dreptate avea, doamna prof. dr. Monica Pop când avertiza că toată nebunia asta cu dezinfectanţii, chiar dacă are o sămânţă de adevăr, va discredita definitiv spitalul public, îi va convinge  pe medici şi asistente să profeseze în străinătate, iar pe nefericiţi să-şi aline suferinţe mai degrabă la vrăjitori sau popi decât la spital. 

 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră