Aşa, şi-mi place foarte mult de fata asta, care e un statement în sine, întrucîtva, nu sînt de acord cu neepilatul la fete, da cică hipstăriţele adevărate nu se epilează.
Fata asta e în pantaloni scurţi, e foarte bine lucrată, dar, ca orice hipstăriţă care se respectă, nu se epilează.
Ȋmi place atitudinea ei, e foarte sigură pe sine, dar tot am o problemă cu non-epilarea.
Ce vrei, sînt de modă veche, am îmbătrînit în rele, pe vremea mea fetele se epilau şi aşa a rămas treaba, ca să zic.
(Ştii că se poartă părul peste tot la fete, da? Nu eşti hipstăriţă adevărată dacă n-ai păr pe tine.)
Şi fata asta e un statement în sine, pentru că are ciorapi rupţi în genunchi, genul ostentativ, ştii, îmi place rău de ea.
#muzicaelectronicasiravishankaarsijazzintrunmixtotal
Acuma, ştiu la ce te gîndeşti, că prea mă cramponez de formă şi nu mă uit la fond. Păi stai puţin, c-ajung imediat şi la fond, dar trebuie să-ţi mai spun cum a fost vineri seara la Festivalu ăla Outernational, şi pe urmă intru în fondul problemei.
Ȋmi plac oamenii. Am ajuns la concluzia asta că-mi plac oamenii.
Chiar dacă am dese accese de mizantropie, totuşi, funciarmente, îmi plac oamenii. Mă simt bine printre ei.
Mă amestec printre trupurile lor, le simt energia asta bună, vibraţia lor şi, aşa rîmă cum sînt, îmi simt rostul, nu ştiu cum să-ţi zic.
Cred că toţi sîntem aşa, doar că ne gîndim prea puţin la asta.
Trupele astea care cîntă sînt foarte-foarte tari.
E un gen de jazz amestecat cu electronic şi Ravi Shankaar.
Dar un Ravi Shankaar doomiist, ca să zic aşa.
De fapt, ce e hipstăreala? E doar o declaraţie de autenticitate!
Prietena mea o tot dă cu hipstăreala asta, hipstăreala-n sus, hipstăreala-n jos, hai cu hipstăreala.
Muzica ţi se injectează în vene după ce te zguduie bine la tîmplă, atmosfera e absolut bestială, muzică lucrată bine, pe care n-aş asculta-o în altă parte decît acolo, adică nu mi-aş pune acasă muzică d-asta, deşi sună foarte-foarte-foarte bine, dar e prea mult pentru mine, întrucît nu sînt hipstăriţă adevărată, doar mă prefac.
Vibrează pămîntul de muzică, o fată dansează impecabil de imperfect, dă din cap, e desculţă şi blondă, o hipioată doomiistă, dac pot să spun aşa, şi iată că pot.
Funciarmente, e vorba despre un eveniment de atitudine.
Cum am spus, atitudine şi autenticitate, lume bună, lume citită, lume mişto, copii faini.
O calc pe o fată pe un picior şi fata zice, “it’s ok, nothing happened”, e o britanică drăguţă, blondă, cu trăsături fine.
Ah, da.
Atitudine & marketing cultural
Şi-mi place şi de fata asta cu ochelari maaaari şi roşii şi de tipul ăsta cu mustaţă, foarte tare, şi de cuplurile astea care şi-au adus copiii aici.
Mă gîndesc c-aş fi putut s-o aduc şi io pe fiică-mea, dar parcă muzica e prea tare, se fumează, totuşi, destul de mult, chiar dacă e-n aer liber, eei, mă rog, îmi fac griji, că-s mamă, nu-s hipstăriţă şi, oricum, la un moment dat, s-au cărat, că nu i-am mai văzut.
Deci ca idee, Outernationalu ăsta e o treabă foarte tare, un fel de declaraţie de identitate dar şi de independenţă, vîrstele sînt de toate, nu te gîndi că e ceva care ţine de douăzeci de ani, vîrstele sînt absolut de toate, de la adolescenţi la oameni maturi rău de tot, îţi spun asta ca să reiterez ideea asta a autenticităţii, la care ţin foarte mult.
Lîngă noi se discută o discuţie despre legătura dintre marketingul cultural şi spiritul creativ şi mă gîndesc uau, ce tare, eu tot ce fac e să dau din cap ca năroada pe ritmu muzical.
Deci a fost foarte tare. De nişă, dar tare.
Dacă ai chef, mai e diseară & mîine.
