Este îngrozitor să constați că, și atunci când mor, oamenii devin statistică (după ce toată viața tot în statistică au trăit: certificate de naștere, livrete militare, certificate de căsătorie, de divorț, etc.). Au murit tineri nevinovați la clubul Colectiv. Tineri plini de viață, cu aspirații, cu vise, cu dorințe. Duși la IML au primit numere de înregistrare. Tot ceea ce a însemnat pentru ei elan, zbor, imponderabilitate s-a transformat brusc în câteva cifre seci. Așa știu oamenii să numere și să pună ordine în moarte.
Am văzut, pe un post de televiziune, un tată care plângea fără lacrimi. Izvorul, șuvoiul, se secătuise când își identificase copila în camera rece de la IML. Ajuns în curtea institutului nu mai avea lacrimi și nici voce. Bocea mecanic, cu disperare, dar aproape resemnat, fără revoltă; ”Am rămas cu un număr! Am rămas cu numărul 1630…Fata mea…!” Un reporter întreabă câți ani avea fata. ”Era de 35 de ani. Arhitect…doctor…am rămas cu un număr!”
Acum 4 zile avea o fată în toată splendoarea tinereții. Acum strângea în pumni, înfrigurat, o hârtie banală, inscripționată cu numărul 1630. Venise să-și recunoască copila pe care o crescuse și-o veghease timp de 35 de ani și plecase acasă cu o hârtie. Cu un număr. Mergea să spună asta soției, rudelor, prietenilor. Că cea pe care toți o cunoșteau, căreia viața până acum 4 zile îi oferise generos, dar iluzoriu, un viitor luminos de architect, doctor, devenise din nepăsarea și indolența unora un număr scris pe o bucată de hârtie: 1630.
Șpaga, sforile trase, intervențiile de culise, în primul rând la Primăria Sectorului 4, au făcut ca acest club al morții să funcționeze fără avizele necesare. Câte vieți mai e nevoie să fie mistuite, să devină statistică, pentru ca aceste neordini să se pună în ordine?
În clipa în care citiți aceste rânduri, probabil că tatăl copilei identificate la IML încă strange în pumni numărul de înregistrare, ultima dovadă că fiica sa a fost până mai ieri în viață. ”Am rămas cu un număr…” Voi, societatea civilă, voi, oameni, care însumați însemnați România, voi, în mâna cărora există puterea, puterea de schimbare, voi câte numere de înregistrare credeți că mai trebuie scrise, pentru a înțelege că puteți schimba ceva în bine în țara asta?
Este îngrozitor să constați că, atunci când mor, oamenii devin statistică. Nu-i așa?
