Premierul Victor Ponta vrea să simtă la buzunar mărirea salariului împreună cu ceilalţi bugetari, aşa că până atunci a decis să doneze Clubului de baschet Steaua banii în plus pe care îi va obţine la leafă începând cu 1 august.
"Nu m-am răzgândit, cred în continuare că este corect că demnitarii din România (Președinte, președinții Parlamentului, miniștrii, etc.) trebuie să aibă un salariu decent, cel puțin egal cu alți funcționari din subordine și relativ asemănător cu ceea ce se întâmplă în Europa.
Dar la fel de corect este ca această mărire de salariu să fie făcută în același timp cu salariile celorlalți angajați din sectorul public. Așa că pot să mai aștept până vom adopta noua Lege a Salarizării!
În consecință, am luat decizia personală ca începând cu data de 1 August să donez diferența de salariu primită prin <faimoasa ordonanță> către echipa de baschet a Clubului Steaua (care, anul acesta, joacă dupa mulți ani din nou într-o competiție europeană). Așa am sufletul împăcat și fac și un gest simbolic de sprijin pentru echipa și sportul pe care le iubesc atât de mult de peste 30 de ani!", a scris premierul Ponta astăzi pe Facebook.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!