Premierul Victor Ponta se declară deranjat de "ipocrizia ieftină" de care a dat dovadă preşedintele Klaus Iohannis atunci când a refuzat să promulge noul Cod fiscal şi l-a returnat Parlamentului pentru reexaminare.
"Mă bucur că Președintele Iohannis a promulgat rapid Legea privind pensiile speciale pentru militari și cea privind diplomații, personalul navigant și grefierii! Toate au fost promisiuni corecte ale #USL față de cei nedreptățiți de Guvernarea Băsescu / Boc / Predoiu.
Dar sper ca Dl. Iohannis să știe că și aceste legi au fost contestate de FMI și CE (ca și de Apostolii Austerității de la Consiliul Fiscal!), că au implicații bugetare structurale (pe termen lung) și că, spre deosebire de Codul #Fiscal, au doar efect social pozitiv, dar nu și economic! La fel este cazul cu dublarea alocațiilor pentru copii, promulgată cu pompa și fast pe 1 iunie!
Eu îmi asum aceste legi și le susțin din convingere social-democrată! Tocmai de aceea mă deranjează ipocrizia ieftină de a respinge Codul Fiscal pe motiv de disciplină bugetară și probleme cu instituțiile internaționale! Serios, o dată din cinci suntem responsabili și Guvernul nu? De cinci ori de stânga și o dată de dreapta? Un politicianism extrem străveziu și dăunator - sper ca Dl. Iohannis să-și găsească consilieri mai buni (și mai onești)!", a scris astăzi premierul Ponta pe Facebook.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!