Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Salariile demnitarilor vor fi majorate de la 1 august

29 Iul 2015
Guvernul a aprobat rectificarea bugetară. Salariile demnitarilor vor fi majorate de la 1 august
Guvernul a aprobat astăzi prima rectificare bugetară pe anul în curs, în forma propusă de Ministerul de Finanțe, aceasta cuprinzând şi adoptarea ordonanţei de urgenţă care prevede majorarea salariilor demnitarilor începând cu 1 august. Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și prim-ministrul vor avea o indemnizație brută de 21.540 de lei.

"Forma completă a actului privind rectificarea urmează să fie publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, pentru Agerpres.
 
În proiectul de rectificare bugetară publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor, în nota de fundamentare, între principalele elemente care stau la baza rectificării pe anul 2015 este precizată și "adoptarea unor acte normative care au prevederi referitoare la majorări sau modificări salariale, precum și cu influențe asupra veniturilor și cheltuielilor bugetare", între acestea fiind menționată și "Ordonanța Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice".

Ordonanța de Guvern 14/2015, act normativ adoptat de Executiv în ședința din 8 iulie, stabilește creșteri ale indemnizațiilor pentru înalții demnitari începând cu 1 august, fiind publicată în Monitorul Oficial din 11 iulie.

Anexa la OG 14/2015 stabilește că președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și prim-ministrul vor avea o indemnizație brută de 21.540 de lei. Totodată, vicepremierul va avea o indemnizație lunară brută de 20.000 de lei.

De asemenea, potrivit actului normativ, vicepreședinții, secretarii și chestorii Senatului și Camerei Deputaților, consilierii prezidențiali, miniștrii, secretarul general al Guvernului, șeful Cancelariei primului-ministru, Avocatul Poporului, președintele Consiliului Legislativ, președintele Curții de Conturi, și șefii serviciilor de informații — SRI, SIE, STS și SPP — vor avea o indemnizație lunară de 19.055 de lei brut.

Citiţi mai multe ştiri din Politică!

Alte stiri din Politic

Ultima oră