Biroul Permanent Naţional al PSD a avut astăzi prima şedinţă sub conducerea lui Liviu Dragnea, ales săptămâna trecută preşedinte interimar al PSD. După şedinţă, Liviu Dragnea a admis că de multe ori PSD nu a reuşit să gestioneze relaţia cu instituţiile statului şi a anunţat o armonizare în premieră a celor trei palate: Cotroceni, Victoria şi Parlament.
"Care este poziţia mea foarte clară: din păcate de-a lungul multor ani PSD a pierdut foarte multe ocazii prin care putea să gestioneze sau să construiască bune relaţii atât cu instituţiile statului, cât şi cu colegi politici din Parlament. PSD poate promova pentru prima dată o armonizare între cele trei palate, o conlucrare şi o colaborare instituţională benefică pentru români", a declarat Dragnea.
El a spus că PSD doreşte să structureze un dialog permanent, dincolo de dispute, pentru realizarea unor mari proiecte de ţară. Cum PNL le-a propus liderilor partidelor parlamentare consultari politice publice pe teme de interes, Liviu Dragnea a susţinut că ia în calcul o astfel de propunere dacă aceasta nu e făcută doar din raţiuni de imagine. "PSD nu respinge niciun fel de propunere de discuţie, dacă această propunere nu este făcută numai pentru imagine şi dacă într-adevăr se au în vedere lucruri bune pentru cetăţeni", a afirmat Dragnea.
El a mai spus că, de când a preluat preşedinţia interimară a PSD, nu a avut nici o discuţie cu preşedintele Iohannis.
Liderul PSD a respins criticile liberalilor conform cărora se vor tăia din banii unor ministere. "Nu se taie banii niciunui minister, nici de la Sănătate, nici de la Educaţie, dimpotrivă, se vor achita toate sentinţele judecătoreşti. Vor fi finanţate toate măsurile sociale, inclusiv dublarea alocaţiilor", a afirmat Dragnea.
El a anunţat, totodată, că începând cu 17 august legea salarizării va fi discutată cu partenerii sociali, urmând ca după 30 august să aibă loc dezbaterile publice iar în a doua jumătate a lui septembrie să fie dezbătută şi aprobată în Parlament.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!