Victor Ponta s-a întors în România, după operația suferită în Turcia. Premierul a fost filmat, în această dimineață, intrând cu ajutorul cârjelor în Palatul Victoria, el a fost întâmpinat la intrare de către premierul interimar Gabriel Oprea și liderul interimar al PSD, ministrul Rovana Plumb.
Conform unor surse guvernamentale, citate de televiziunile de știri, Victor Ponta i-a trimis o notă președintelui Klaus Iohannis prin care l-a informat că își va relua activitatea de prim-ministru începând cu data de 9 iulie.
Premierul a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde, o zi mai târziu, a fost operat la genunchiul stâng, după o accidentare suferită într-un meci de baschet.. După operație, premierul a anunţat că are nevoie de cel puţin 28 de zile ca să-și revină.
După operație, premierul a scris pe Facebook că intervenția chirurgicală a fost "mult mai complicată decât se anticipa" și și-a exprimat încrederea că "până în decembrie" va putea din nou să facă sport.
Știre în curs de actualizare