Victor Ponta a declarat, duminică seară, într-o intervenție telefonică pentru un post de televiziune, că se va întoarce în România peste ”maxim două săptămâni”.
„Ieri, am fost încă o dată la doctor, am maxim două săptămâni în care nu pot să pun piciorul jos. În maxim două săptămâni voi veni acasă, cum se spune în România, pe picioarele mele, nu în scaun cu rotile, nu cu cârje, maxim două săptămâni. Şi, între timp, cu Gabi Oprea la Guvern, cu Rovana Plumb la PSD, nu cred că se dărâmă nimic în perioada asta”, a spus premierul.
Între timp, opoziţia îi cere premierului Victor Ponta să revină urgent în ţară, în contextul escaladării crizei din Grecia, sau să-și dea demisia.
Până la revenirea lui Victor Ponta din Turcia, liderii PSD se reunesc luni să analizeze impactul absenţei din ţară a preşedintelui lor asupra imaginii partidului. Atribuţiile de premier au fost preluate în această perioadă de ministrul de Gabriel Oprea.