Astăzi, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit, din nou, despre moţiunea de cenzură pe care partidul său o va depune pe 5 iunie. Tocmai astăzi, când PNL se pregăteşte cu sârg să depună o moţiune pe votul prin corespondenţă, primeşte o lovitură destul de grea.
Astfel, senatorul liberal Sebastian Grapă a dezertat de la PNL şi s-a înscris în UNPR, potrivit unui comunicat al partidului condus de Gabriel Oprea.
Transferul este unul de marcă, Sebastian Grapă fiind preşedinte al Comisiei pentru Regulament din Senat. Mai mult, pănă la dezbaterea moţiunii de cenzură, mai mulţi membri ai PNL ar putea să îl urmeze pe Grapa.
De mai bine de două luni, PNL se laudă că va schimba conducerea Senatului, întrucât ar avea o majoritate confortabilă. De fiecare dată însă, „majoritatea PNL” a pierdut testul votului.