Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ministrul Comunicațiilor, Sorin Grindeanu, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, și alți demnitari s-au raliat campaniei Moțiunii populare "România cere Schengen".
Acțiunea PES activists România face parte din campania mai amplă "România cere Schengen!", în urma căreia europarlamentarul Victor Negrescu a obținut deja susținerea a șase state europene (Irlanda, Cehia, Letonia, Ungaria, Lituania și Slovacia) pentru integrarea României în spațiul de liberă circulație și susținerea Comisiei Europene și a președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, se precizează într-un comunicat de presă al PSD..
Eurodeputatul a anunțat că toate semnăturile strânse în cadrul campaniei, atât din mediul online, cât și din offline, vor fi depuse la Parlamentul European, în cadrul Comisiei specializate pentru Petiții.
"România cere Schengen pentru că s-au împlinit deja 4 ani de discriminare la adresa țării noastre, 4 ani de când Uniunea Europeană și statele membre au admis oficial că România a îndeplinit toate criteriile tehnice obiective pentru a fi parte a zonei de liberă circulație. În iunie 2011, atât Consiliul JAI, cât și Parlamentul European au stabilit acest lucru. Dar, cu toate acestea, iată că în anul 2015 încă ni se blochează acest drept! În fața opoziției total nefundamentată a câtorva state, decidenții României privind politica externă — președinții Băsescu și Iohannis — nu au făcut nimic de-a lungul anilor pentru a ne apăra dreptul de a accede în Schengen. Iar din păcate în continuare se pare că președintele Iohannis nu dă dovadă decât de indiferență pe această temă", afirmă Victor Negrescu, citat în comunicatul de presă.
El susține că românii trebuie să își facă auzită vocea în Europa. "În lipsa unor acțiuni hotărâte din partea acestor lideri, trebuie să luăm singuri atitudine și să acționăm pentru a ne face vocea auzită în Europa! Trebuie să demonstrăm că noi, românii, nu mai tolerăm astfel de abuzuri. Voi depune toate semnăturile, obținute de colegii din PES activists România în cadrul campaniei noastre, în cadrul Comisiei pentru Petiții din Parlamentul European", a adăugat Negrescu.
Moțiunea populară a PES activists România poate fi semnată pe www.petitieonline.com/romania_cere_schengen.