Cum coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că partidul are nevoie de o conducere interimară după autosuspendarea lui Ponta şi e necesară convocarea Comitetului Executiv Național, vicepreşedintele Gabriela Firea îi răspunde printr-un comunicat de presă.
"Am perceput mesajul domnului Dragnea de astăzi ca pe o preocupare față de situația partidului, dar PSD are o echipă de conducere funcțională. Interimatul este asigurat statutar. A discuta despre Congrese în actualele condiții este un lucru riscant, ce poate pune inutil guvernarea în pericol. Prioritatea PSD este și rămâne guvernarea și pregătirea partidului pentru viitorul an electoral. Către aceste lucruri trebuie să se îndrepte în continuare energia noastră", afirmă Gabriela Firea.
Conform Statutului PSD, un congres extraordinar al partidului poate fi convocat în situaţii deosebite. Congresul extraordinar se convoacă la solicitarea Consiliului Naţional, a Comitetului Executiv Naţional, a Grupurilor Parlamentare ale PSD din cele două Camere sau a cel puţin 16 Consilii judeţene ale organizaţiilor PSD.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!