Copreşedintele PNL, Vasile Blaga anunţă că liberalii vor contesta din nou votul în cazul Şova la Curtea Constituţională unde este convins că liberalii vor avea câştig de cauză. El spune că votul în cazul Şova nu trebuia să aibă loc, iar Senatul s-a făcut din nou de râs.
„În primul rând că votul nu ar fi trebuit să aibă loc. Dacă ne uităm cu atenţie în dispozitivul motivaţiei Curţii Constituţionale, acolo se vorbeşte de reinterpretarea votului de acum nouă săptămâni, când în majoritate senatorii s-au pronunţat pentru încuviinţarea arestării (...). O să contestăm din nou votul de ieri de data asta la Curtea Constituţională, să vedem ce mai face Partidul Social Democrat în situaţia asta. Noi suntem convinşi că din nou vom câştiga la Curtea Constituţională", a declarat astăzi Blaga, la RFI.
Până la victoria de la CCR, liberalii au însă alte probleme de rezolvat: sancţionarea senatorilor PNL, absenţi marţi de la votul Şova. Cu excepţia Ancăi Boagiu şi a lui Cristian Buşoi, care au participat la o reuniune a PPE la Oslo, „în rest nu există nici un fel de motivare şi lucrul ăsta îl vom discuta foarte serios faţă de absenţa colegilor noştri”, spune Blaga.
"Întotdeauna o să discutăm lucrurile astea în interiorul partidului şi eu cred că va trebui să luăm măsuri, pentru că astfel de voturi, cum este şi cel pentru moţiunea de cenzură pe care o vom depune sunt extrem de importante în economia politică. Nu văd ce ar fi avut ei mai important de făcut decât să nu fie în plenul Senatului", a mai spus copreşedintele PNL.