Iohannis a promulgat Codul de procedură fiscală şi Legea amnistiei fiscale

20 Iul 2015
Iohannis a promulgat Codul de procedură fiscală şi Legea amnistiei fiscale
Chiar dacă vineri a retrimis Parlamentului pentru reexaminare Codul fiscal, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Codul de procedura fiscală. De asemenea, şeful statului a promulgat şi Legea privind anularea unor obligaţii fiscale, numită şi Legea amnistiei fiscale.

Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel. În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, Codul de procedură fiscală
se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului,  alte creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor
fiscale.

Legea amnistiei fiscale prevede, printre altele, anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care efectuează transport internaţional, precum şi a celor plătite de către agenţii de muncă temporară, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii.

De asemenea, legea anulează diferenţele de taxă pe valoarea adaugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Citiţi mai multe ştiri din Politică!

Alte stiri din Politic

Ultima oră