Eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler a declarat astăzi la Deva că România ar putea câștiga de pe urma crizei din Grecia, deşi rezultatul referendumului ar putea avea urmări asupra monedei naţionale. În opinia sa, ieşirea Greciei din zona euro nu este o soluţie, iar guvernul revoluționar Tsipras nu va avea viață lungă.
"Situația provocată de rezultatul referendumului pe fondul crizei din Grecia are urmări asupra leului, dar sunt convins de faptul că acestea sunt temporare. (...) România se bucură de stabilitate, iar cei care au bani în băncile așa-zis grecești, de fapt bănci românești cu capital grecesc, nu trebuie să-și facă probleme deoarece depozitele sunt garantate de BNR până la suma de 100.000 de euro. Exportatorii au fost cei care au pierdut, însă, cinic vorbind, pe termen lung, România ar putea să câștige de pe urma crizei grecești, existând șanse ca unii investitori să se reorienteze spre țara noastră", a declarat deputatul european, conform unui comunicat de presă.
Winkler a mai spus că interesul Greciei este să realizeze un acord cu Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană și FMI, iar interesul comun european este respectarea acestui acord. "Chiar și în situația creată de rezultatul referendumului, eu cred că există soluții, dar trebuie să existe și responsabilitate și voință politică de ambele părți', a spus eurodeputatul UDMR.
Winkler a precizat că ieșirea Greciei din zona euro nu este o soluție, într-un astfel de scenariu marele perdant urmând a fi UE însăși, dar și proiectul european, iar în Grecia pierderile vor fi decontate de cetățeni și nu de guvernul revoluționar de la Atena.
"Grecia a ajuns în această situație din cauza modului populist de a face politică, dar și pentru că s-au făcut greșeli în Eurogrup și la nivelul UE. (...) Criza din Grecia poate deveni contagioasă din punct de vedere economic și financiar, dar este extrem de grav este că ea poate deveni contagioasă din punct de vedere politic", a mai spus Iuliu Winkler referindu-se la ascensiunea Podemos în Spania, a Frontului Popular în Franța sau a extremiștilor de dreapta în Austria, Suedia sau Finlanda.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!