Preşedintele Iohhannis nu are încă un răspuns la întrebarea cum va coabita cu premierul Victor Ponta în condiţiile în care acesta nu-l informează despre deplasările sale externe.
Klaus Iohannis a declarat astăzi, înainte de plecarea în Croaţia, că a aflat pe surse despre plecarea premierului la deschiderea Jocurilor europene de la Baku. „Faptul că prim-ministrul s-a dus la Baku, l-am aflat, cum ziceți dumneavoastră, din surse, după ce a plecat”, a spus Iohannis, confirmând că Ponta nu l-a sunat nici să-i spună „La mulți ani”, nici că pleacă la Istanbul să se opereze.
Întrebat în acest context cum va mai coabita cu premierul, în condiţiile în care nu-l informează în ceea ce priveşte politica externă, un atribut exclusiv al său, şeful statului a răspuns: „Da, e bună întrebarea. Încă nu am un răspuns”.
Iohannis a comentat, totodată, afirmaţiile premierului dintr-un interviu acordat unui cotidian francez, conform cărora în ultimele zile l-a dezamăgit, nu a mai jucat rolul de arbitru, fiind de partea PNL şi că cel mai probabil, se fac presiuni mari asupra sa din partea anturajului.
„Da, probabil, dumnealui a înţeles că aşteptările pe care le are electoratul de la mine sunt un fel de presiuni. Nu ştiu dacă aşa o fi, dar într-adevăr mă simt foarte obligat faţă de români să am grijă ca în România corupţia să fie pe cât se poate de mult eradicată”, a afirmat Iohannis.
El speră ca la viitoarea moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, liberalii să se mobilizeze mai bine decât vineri când au fost puţin peste 20 de voturi în plus faţă de cât avea PNL.
„Acesta a fost nivelul de mobilizare la care s-a putut ajunge, mai mult nu cred că am ce să spun aici. Eu întotdeauna sper în mai bine”, a mai spus Iohannis.
În disputa preşedinte-premier, a intervenit astăzi şi PNL. Prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, i-a cerut premierului Ponta să se consulte cu preşedinte Iohannis când e vorba despre iniţiative diplomatice.
"Dorim să-i reamintim premierului că nu este titularul și depozitarul politicii externe. Politica externă a României este condusă de președinte. Îi cerem premierului să consulte președintele ori de câte ori mai are inițiative diplomatice, cu atât mai mult cu cât recentele sale inițiative pun sub semn de întrebare orientarea politicii externe la nivelul Guvernului. Această vizită, organizată în răspărul politicii externe românești, este o nouă probă de iresponsabilitate, de lipsă de maturitate politică și diplomatică a premierului și, nu în ultimul rând, o aroganță în linia celor cu care ne-am obișnuit. Este vorba despre o adevărată cerșeală diplomatică în scop de protecție personală", a susţinut Predoiu.
În opinia sa, prin astfel de demersuri, premierul va ştirbi credibilitatea politicii externe româneşti. "Domnul Ponta nu va reuși în acest demers de a obține protecție din partea unuia sau altuia dintre liderii estici. În schimb, ceea ce poate reuși este să știrbească credibilitatea politicii externe a tării noastre. Îi cerem să oprească aceste demersuri", a mai spus Predoiu.