Ilie Sârbu intenționează să-și anunțe demisia de la conducerea grupului PSD din Senat, au confirmat pentru Agerpres surse din formațiunea social-democrată. Conform surselor citate, această intenție a fost discutată în cadrul reuniunii de luni a conducerii PSD.
Ilie Sârbu ar urma să facă acest anunț cel mai probabil în viitoarea reuniune a grupului parlamentar.Conform acelorași surse, un posibil înlocuitor al lui Sârbu la conducerea grupului ar fi senatorul Șerban Nicolae. Alte surse susțin că ar fi vorba de Mihai Fifor, președintele Comisiei pentru transporturi și energie din Senat.
"Am auzit și eu de posibilitatea asta (ca Ilie Sârbu să demisioneze de la șefia grupului senatorial PSD — n.r.), n-am însă certitudinea că se va produce, mai ales că n-am mai discutat cu Ilie Sârbu și nu ne-am întâlnit nici la reuniunea Senatului. Nu știu decât la nivel de știre pe surse. Altminteri, funcția de lider de grup nu îmi e foarte străină. Am îndeplinit în mod formal această funcție între 2006 și 2008, liderul grupului fiind președintele Iliescu, dar eu am preluat o bună parte din atribuțiile legate de BP și de negocieri cu celelalte partide. A fost și o perioadă mai aglomerată pentru că s-a suprapus unor evenimente precum suspendarea lui Băsescu din 2007, ieșirea PD de la guvernare, susținerea în Parlament a Guvernului Tăriceanu. Deci, teoretic, nu m-aș teme de responsabilități, dar important este ca o astfel de schimbare, dacă se va produce, să nu bulverseze grupul și să nu ducă la antagonizări interne și la micșorarea grupului", a declarat marți, pentru Agerpres, senatorul PSD, Nicolae Şerban.
Potrivit acestuia, dacă schimbarea șefiei grupului s-ar produce ca urmare a unor "animozități personale" ar putea exista riscul ca grupul să piardă senatori.
"Există un risc (ca grupul PSD din Senat să piardă membri — n.r.) în măsura în care o asemenea schimbare se face pe o formulă de animozitate personală sau de conflict personal. Grupul nostru a pierdut câțiva oameni valoroși la Senat. De exemplu, Dan Tătaru, Cătălin Croitoriu, Valer Marian, colegi plecați din PSD și care în socotelile parlamentare ale majorității contează ca vor", a explicat Șerban Nicolae.
Pe de altă parte, conform unor surse din apropierea conducerii PSD, citate de Digi24, Ilie Sârbu ar urma să demisioneze şi din PSD, şi din Parlament, fiind interesat de un post la Curtea de Conturi.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!