O sesizare privind plagierea lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a fost depusă la Universitatea Bucureşti, premierul interimar spunând că el este un om corect iar cel care a făcut plângerea este "principala sursă de zvonuri şi minciuni" îndreptate împotriva sa.
''Sesizarea de plagiat, ca și sesizarea depusă la ANI (pentru verificarea declarațiilor mele de avere din ultimii 10 ani), precum și multe alte încercări de a-mi denigra numele îl au ca autor pe Ioan Sârbu. Ioan Sârbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcției Medicale a Ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naționale, pentru faptele comise în funcția pe care a deținut-o și pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o față de militari. Alături de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetența de a depune plângeri și petiții, Ioan Sârbu este principala sursă de zvonuri și minciuni îndreptate împotriva mea'', susține Gabriel Opre, într-o declarație de presă publicată marți seară.
Premierul interimar afirmă că a primit din partea Ministerului Educației atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale.
''În legătură cu încercările mai vechi și mai noi de a pune sub semnul întrebării probitatea mea morală, corectitudinea declarațiilor de avere și legalitatea parcursului meu academic, inclusiv cu privire la sesizarea de plagiat depusă la Universitatea București privind teza de doctorat, țin să precizez următoarele: Sunt un om corect, am respectat și respect legile țării. În privința parcursului meu academic, am cerut și am primit din partea Ministerului Educației, conform legii, atestarea faptului că atât titlul de doctor, cât și cel de conducător de doctorat au fost obținute cu respectarea tuturor normelor legale și a exigențelor academice în vigoare la momentul respectiv'', declară Oprea.
Premierul interimar mai spune că lucrarea sa de doctorat, elaborată sub îndrumarea profesorului de drept Ion Neagu, este "un document public şi este la dispoziţia oricui doreşte să o răsfoiască, să o citească sau să o analizeze în detaliu".