Liberalii resping soluţiile PSD privind adoptarea Codului Fiscal

20 Iul 2015
Liberalii resping soluţiile PSD privind adoptarea Codului Fiscal
Vicepreşedintele PNL, deputatul Eugen Nicolăescu, afirmă că atât timp cât noul Cod Fiscal a fost adoptat de Parlament , aflându-se în procedură de promulgare, actul normativ nu mai poate fi adoptat printr-o altă procedură legislativă, cum ar fi ordonanţă de urgenţă sau asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, aşa cum propune PSD. 

"Aş vrea să subliniez un aspect de natură constituţională: atât timp cât o lege este adoptată de Parlament şi se află în proces de promulgare, un asemenea act normativ nu mai poate fi adoptat prin altă procedură legislativă, cum ar fi asumarea răspunderii Guvernului sau o Ordonanţă de Urgenţă, decât, sigur, încălcând prevederile constituţionale", a declarat Nicolăescu astăzi la RFI. 

El a mai spus că unica soluţie rămâne convocarea Parlamentului şi dezbaterea în Parlament a cererii de reexaminare a preşedintelui Iohannis. În parlament există trei posibilităţi, a mai explicat deputatul PNL:  Codul Fiscal să fie adoptat în forma iniţială şi retrimis la promulgare, să fie modificat sau să fie respins.

Declaraţiile vicepreşedintelui PNL au fost făcute cu câteva ore înainte de şedinţa coaliţiei unde urmează să se stabiliească calea de urmat după ce preşedintele Iohannis a returnat Parlamentului, spre reexaminare, noul Cod Fiscal. 

"Probabil va avea mintea de pe urmă, în sensul în care să se pună la masă şi să convoace Parlamentul, că de aceea este majoritate parlamentară şi bineînţeles, absolut toţi cei care au ceva de spus să dezbată încă o dată care sunt riscurile aplicării Codului Fiscal, în condiţiile în care Guvernul nu şi-a îndeplinit angajamentele", a mai spus Nicolăescu, referindu-se la o posibilă decizie a coaliţiei. 

Citiţi mai multe ştiri din Politică!




Alte stiri din Politic

Ultima oră