Premierul Victor Ponta a trimis, la Cotroceni, încă de acum o săptămână, scrisoarea de numire a lui Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor. Deşi la Transporturi lucrurile se desfăşoară contra cronometru, având în vedere că am putea pierde 1,3 miliarde de euro, ministerul nu are încă un reprezentant.
Mihai Fifor încă aşteaptă. La fel aşteaptă şi Mihai Răzvan Ungureanu. Ar putea exista o legătură între cei doi? Posibil. Dacă ne gândim că portofoliul Transporturilor este la fel de important pentru PSD cât este de important MRU pentru Klaus Iohannis. O altă numire la Transporturi ar putea însemna ca portofoliul să treacă la UNPR. Aşadar, se negociază? Dacă trece MRU, trece şi Fifor?
Astăzi, Senatorul PSD Liviu Pop, a confirmat, printr-un comunicat de presă acest scenariu. Pop susţine că președintele Klaus Iohannis nu ține cont de faptul că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu are susținerea majorității și, în același timp, refuză să semneze decretul de numire în funcție a senatorului PSD Mihai Fifor la Ministerul Transporturilor, ceea ce înseamnă că "președintele a ales calea greșită a conflictului politic".
"Președintele Klaus Iohannis ne dovedește pe zi ce trece că liniștea de la Palatul Cotroceni este doar una dintre tacticile sale de conducere. Toată această liniște pregătea revenirea cu surle și trâmbițe a fostului premier PDL Mihai Răzvan Ungureanu în funcția de director al SIE. Această manevră politică este menită să ne dezvăluie noua față a președintelui, aceea de "președinte jucător", după modelul patentat de înaintașul său Traian Băsescu. Klaus Iohannis nu tine cont de faptul că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu nu are susținerea majorității, din motive lesne de înțeles și de tristă amintire și, în același timp, refuză să semneze decretul de numire în funcție a senatorului PSD, Mihai Fifor, la Ministerul Transporturilor. Înseamnă că președintele a ales calea greșită a conflictului politic", a afirmat luni Pop potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.