Comisia Europeană: Legea pensiilor militare de stat, un pas înapoi în reformarea sistemului public de pensii

09 Iul 2015
Comisia Europeană: Legea pensiilor militare de stat, un pas înapoi în reformarea sistemului public de pensii
Comisia Europeană consideră că Legea privind pensiile militare reprezintă un pas înapoi pentru reforma sistemului public de pensii şi ar putea avea costuri sociale semnificative pe termen mediu.

"În 2015, Guvernul României a aprobat un proiect de lege prin care se revine la sistemul anterior de pensii militare. Dincolo de preocupările privind egalitatea socială, această măsură reprezintă un pas înapoi în reformarea sistemului de pensii deoarece anulează recenta unificare şi duce la o fragmentare a acestuia. Chiar dacă această măsură nu reprezintă o ameninţare pentru bugetul asigurărilor sociale, costurile sale sociale pe termen mediu pot fi semnificative", se arată într-o ştire publicată pe site-ul Comisiei Europene, ec.europa.eu.

Proiectul de lege privind pensiile militare de stat a fost adoptat de Senat şi Camera Deputaţilor în ultimele zile ale sesiunii parlamentare şi se află din 7 iulie la promulgare. Actul normativ instituie reglementări prin care se revine, în principal, la regulile care caracterizau sistemul pensiilor militare de stat. Este vorba despre principiile de stabilire a pensiilor potrivit legislaţiei specifice categoriilor de personal cu statut special în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, în vigoare până la 1 ianuarie 2011.

Astfel, vor exista pensii de serviciu, pensii de invaliditate şi pensii de urmaş, iar pensiile de serviciu vor fi de trei feluri: pensie de serviciu pentru limită de vârstă, pensie anticipată şi pensie anticipată parţială. Vor fi acordate pensii militare de stat şi pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti care îndeplinesc condiţiile de vechime în serviciu.

Principalele modificări ce vor viza sistemul de pensii, faţă de sistemul actual sunt:
  • pensiile se plătesc din sumele alocate de bugetul de stat prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii
  • sistemul de pensii militare nu va mai fi un sistem contributiv, angajatorul nefiind obligat să plătească contribuţia aferentă lui
  • angajatul va plăti lunar o cotă de contribuţie egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale, sumă ce va fi vărsată la bugetul de stat. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar brut.
  •  
  •  
  • Citiţi mai multe ştiri din Politică!
  • Alte stiri din Politic

    Ultima oră