Voturile din ultima săptămână - de ridicare a imnunităţii senatorului PSD, Dan Şova, a premierului Victor Ponta şi moţiunea de cenzură - arată că veriga slabă a liberalilor este disciplina, conducerea PNL confruntându-se de fiecare dată cu aceeaşi problemă, chiulul. Liderii PNL au promis măsuri împotriva celor care absentează, dar nu au făcut nimic, chiar dacă până la moţiunea de azi au avut la dispoziţie o săptămână.
Copreşedintele PNL,Vasile Blaga, a declarat azi, după respingerea moţiunii de cenzură, că în şedinţa de luni a partidului va fi luată în discuţie situaţia parlamentarilor PNL care au lipsit de la vot.
"Cinci, pentru ca au fost doi semnatari, domnul Fenechiu şi încă un coleg de-al domniei sale, care au semnat moţiunea si nu au fost la vot. A fost un vot mai puţin în Senat, patru în Cameră. Sigur că sunt două voturi motivate, oamenii sunt în spital cu probleme complicate, dar luni vom avea o şedinţă şi vom analiza toate situaţiile astea pentru că într-adevăr sunt şi colegi care figurează în grupul nostru parlamentar - domnul Vosganian, domnul Chiuariu, dar este clar că nu ne putem baza în continuare pe dânşii", a declarat Blaga.
Promisiunea lui Blaga seamănă cu cea pe care tot el a făcut-o săptămâna trecută, după respingerea cererii DNA privind reţinerea şi arestarea senatorului PSD, Dan Şova, când au lipsit de la vot 11 parlamentari PNL.
"Niciodată nu am discutat despre asta în spațiul public, înainte de a discuta săptămâna viitoare în partid. O să vedeți săptămâna viitoare. Miercuri avem și Biroul Politic Național, va fi precedat de o ședință a comisiei de unificare. O să punem lucrurile la punct pentru că vine moțiunea", declara Blaga, joia trecută la Realitatea Tv.
În aceeaşi zi, Blaga afirmase la RFI că, în afară celor care au lipsit motivat „nu există nici un fel de motivare şi lucrul ăsta îl vom discuta foarte serios faţă de absenţa colegilor noştri”.
El s-a ferit însă să spună ce sancţiuni îi aşteaptă pe chiulangii : "Întotdeauna o să discutăm lucrurile astea în interiorul partidului şi eu cred că va trebui să luăm măsuri, pentru că astfel de voturi, cum este şi cel pentru moţiunea de cenzură pe care o vom depune sunt extrem de importante în economia politică. Nu văd ce ar fi avut ei mai important de făcut decât să nu fie în plenul Senatului".
Miercuri, după şedinţa Biroului Politic Naţional, liberalii nu au anunţat nici că au discutat cazurile de absenteism, nici că au luat vreo măsură, mai ales că reuniunea a avut loc cu două zile înainte de votul la moţiunea de cenzură.
În plus, cu o zi înainte, marţi, când s-a votat cererea de ridicare a imunităţii premierului Ponta, liberalii au înregistrat iar absenţe în rândurile lor.
"Noi am avut cinci absenți, din care trei absenți motivat și doi absenți nemotivat. Este vorba de doi parlamentari care sunt într-o situație medicală care nu le permite deplasarea, este vorba de un deputat care este plecat în delegație oficială în China și de doi deputați care au probleme familiale care nu le-au permis să ajungă la vot. Vor ajunge vineri la vot aproape toți, exceptând cele două cazuri medicale", promitea prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban.