Membrii conducerii Camerei Deputaţilor au fost chemaţi astăzi din vacanţă pentru a formula un punct de vedere cu privire la sesizarea depusă vineri de PNL la Curtea Constituţională, prin care liberalii contestă hotărârea forului legislativ privind respingerea cererii DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta, care este şi deputat, pentru conflict de interese.
"Această sesizare a grupului PNL nu se susţine şi solicităm să fie respinsă prin hotărâre de către Curtea Constituţională", a declarat deputatul PSD, Florin Iordache, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei. Curtea Constituţională va dezbate sesizarea PNL miercuri, 15 iulie.
Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că decizia de respingere a urmăririi penale încalcă grav prevederile constituţionale, iar, în cazul în care contestaţia va fi admisă de CCR şi se constată că practic respingerea urmăririi penale s-a făcut în baza unor prevederi neconstituţionale, votul va fi reluat.
Citiţi mai multe ştiri din Politică!