Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE nu va vota numirea lui MRU la șefia SIE. El și-a argumentat poziția spunând că Ungureanu este unul din apropiații fostului presedinte, Traian Băsescu, și că trecutul politic al lui MRU nu-l recomandă pentru această funcție.
”Am avut o reuniune ALDE unde bineînțeles că principalul subiect în discuție a fost poziția noastră față de propunerea președintelui. Sunt două considerente pentru care nu vom vota. Unul este politic și este legat de votul pe care cetățenii l-au dat în 2012, atunci votul a fost unul covârșitor în favoarea înlăturării regimului Băsescu. Decizia noastră este logică: nu putem accepta ca unul din cei mai apropiați fostului președinte să ocupe această funcție. Ne respectăm angajamentul față de alegătorii care ne-au votat în 2012. Al doilea considerent este evoluția politică a lui Ungureanu. L-am văzut în campania electorală cât de pătimaș era, cât de partizan putea să se prezinte, ori astfel de prersoană se decredibiliează. După părerea mea, în momentul acesta e o decizie care nu ține cont de decizia cetățenilor. Întotdeauna persoanele trebuie alese cu grijă mai ales în astfel de funcții”, a declarat șeful Senatului.
Nici PSD nu-l susține pe MRU la șefia SIE. Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, a anunţat, după şedinţa BPN a partidului, că parlamentarii partidului urmează să decidă în această după-amiază, în şedinţa grupurilor, dacă votează împotriva propunerii preşedintelui Iohannis sau absentează de la vot.
"PSD nu susţine nominalizarea făcută de către preşedintele Klaus Iohannis din următoarele motive: O nominalizare făcută într-un mod total netransparent, fără să existe o consultare.PSD nu renunţă la principiul ca un partid să nu aibă toată puterea. Această nominalizare a lui Ungureanu fost, din punct de vedere politic, trecută prin votul PSD în calitatea acestuia de prim-ministru, iar PSD a considerat că nu poate reprezenta interesele ţării", a spus Rovana Plumb.