Tradiţii şi superstiţii. Cum ne alegem Babele

04 Mar 2023 | scris de Paul Rogojinaru
Tradiţii şi superstiţii. Cum ne alegem Babele

Ne alegem Babele sau Babele ne aleg pe noi? Astăzi, primele zile din martie stau sub semnul jocului. Alegerea Babelor nu mai reprezintă o consecință a gândirii mitice, Baba ta nu-ți mai anunță norocul, ci îți spune cum vei fi la bătrânețe. Râdem și mergem mai departe. Intrăm în zilele Moșilor, știm doar că sunt mai blânde, Moșii întotdeauna sunt mai buni.

ALEGEREA BABELOR
Trăim zile intens rituale ce stau sub semnul Babelor, zile în care patroanele lor fac și desfac anotimpurile, pun laolaltă soarele cu ninsorile, lumina cu întunericul, iarna cu vara. Odinioară, zilele însorite erau considerate aducătoare de fericire, noroc și belșug, în timp ce ploaia și ninsoarea însemnau lacrimi, sărăcie, neîmpliniri.
În unele locuri, flăcăii îşi alegeau și ei o Babă, cu credința că așa cum va fi ziua, le va fi și nevasta: frumoasă sau urâtă, bogată sau săracă, fertilă sau stearpă.

În alte părți, Baba nu putea fi „aleasă” ci se stabilea în funcţie de data naşterii. Dacă persoana era născută între 1 și 12, Baba îi cădea în ziua naşterii sale; în caz contrar, se calcula suma celor două cifre care formau data nașterii și acel număr reprezenta Baba respectivei persoane.

CINE SUNT BABELE
Dincolo de povești și legende, Babele sunt strămoașele și moașele noastre mitice, femei inițiate în practicile divinatorii, depozitare ale înțelepciunii pământului, cunoscătoare ale plantelor și leacurilor, un fel de șamanii ai comunităților străvechi, matriarhale. Reprezentările lor au rămas în Munții Bucegi, ai Buzăului și ai Maramureșului, pietre sacre ce veghează hotarul anotimpurilor, dezleagă primăvara și, odată cu ea, timpul vrăjilor, al magiei și al descântecelor…„că vine Baba și-i spune fetii care-o fi iubitu’ și în ce zî s-or lua, și cum o fi zâua aceia: urâtă, posomorâtă sau luminoasă, cu soare”. (Marcel Lapteș)
LEGENDE

Există o legendă care povestește că Baba Dochia împreună cu cortegiul ei de Babe ar reprezenta cele 12 luni ale anului. Divinități meteorologice care ordonează timpul și anotimpurile, Babele le aduc oamenilor semne prevestitoare despre soartă și belșug. În alte variante, prima Babă ar reprezenta primăvara (Baba semănatului), a doua, vara (Baba muncii câmpului) iar a treia, toamna (Baba culesului), toate prevestind starea vremii și a rodului fiecărui anotimp.

Poveștile populare echivalează timpul ritual de nouă/doisprezece zile cu durata urcuşului Babei Dochia la munte și, totodată, cu numărul cojoacelor lepădate. „Şi baba suia de zor la munte cu cojoacele pe ea. Când sui mai sus, Dumnezeu a dat o căldură zdravănă, că baba nu mai putea de cald cu atâtea cojoace. Şi ce să facă? Da a prins a ţâpa câte unul. Şi cum a ţâpat unul s-a şi făcut stană de piatră. L-a ţâpat pe al doilea şi s-a făcut şi acesta stană de piatră. Până le-a ţâpat pe toate. Şi baba suia, suia de zor, cu caprele. Pe când a ajuns în vârful muntelui, a dat Dumnezeu un ger mare şi a îngheţat şi baba cu capre cu tot şi s-au făcut stană de piatră, de i se vede forma şi astăzi.”(colecția Pamfil Bilțiu).

În esență, Baba Dochia împreună cu cortegiul ei de babe devin „cosmice”, având în vedere „restabilirea ciclului natural al timpului meteorologic ca previziune dar și ca exercitare a puterii oraculare asupra oamenilor pentru aflarea viitorului”. (Marcel Lapteș) Autor Iulia Gorneanu https://www.facebook.com/iulia.gorneanu?fref=ts

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră