În pragul sărbătorii Sfântului Proroc Ilie, în calendarul orttodox este pomenită Sfânta Muceniţă Macrina, nume preluat şi în calendarul popular, în lumea satului românesc spunându-se că este protectoare a sufeletelor copiilor morţi.
Din acest motiv, până la Sfântul Ilie sau până la Moşii de Sântilie, femeile care au copii morţi obişnuiesc să nu mănânce din noile roade ale pomilor, îndeosebi mere, până nu oferă astfel de ofrande, spre pomenirea celor mici, plecaţi din lume, pentru a avea parte de ele şi copiii lor adormiţi.
În zona Munteniei se spune că în ziua Sfântului Ilie se întorc acasă sufletele celor mici, pentru a fi ospătate. Din acest motiv, femeile cheamă acasă copii, cărora le dau de pomană fructe din acel an.
Fiind miezul verii pastorale, de Sântilie în zonele montane se organizează nedei şi bâlciuri.
După cum subliniază etnologul Narcisa Ştiucă, “odată cu încheierea ciclului patronat de Sântilie, «vara începe să se călătorească», aşa cum anunţă Pintelei Călătorul” (prăznuit în lumea satului la 27 iulie). (Narcisa Alexandra Ştiucă – “Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri şi desluşiri”).
În tradiţiile orale, Sântilie este reprezentat asemănător modului în care îl aflăm în calendarul religios, urcând la cer în car de foc. Ziua lui este respectată, oamenii nu lucrează pentru a nu-i atrage mânia declanşată prin săgeţi de foc- trăsnete-, prin furtuni, cu tunete şi fulgere periculoase.
