De un deceniu încoace, in fiecare an, la Vama Veche, preț de câteva nopți pe vara, ritmicitatea si muzica celesta a valurilor se armonizează cu acordurile, când dulci, când furibunde, ale celor ce, urcați pe scena aranjata la doi pași de țărmul marii, dau viața Festivalului Folk U Florian Pittiș 2015.
Soliști, band-uri cu putina vreme in urma închegate sau trupe consolidate de30-40 de ani vin sa dea un suflu nou si sa impună un fenomen cultural care, in anii 70-80, provoca isterii in masa si adevărate convulsii sociale.
Ora 19. Conform programului prestabilit, Catalina Beta ar fi trebuit sa-si fi început deja recitalul. Conștiincios, publicul (vreo 2000 de tineri absolut cuminți, civilizați) si-au ocupat segmentul de plaja destinat exclusiv spectacolului ce urma sa înceapă.
Probe de microfon: doi-zece, doi-zece, după care treaba intra in linie dreapta.
Cu soarele încă sus, cu berile nebăute, cu atmosfera încă necristalizată, Catalina Beta a cântat, intr-un fel, de una singura. Nu ca n-ar fi fost buna! Dimpotrivă, voce extraordinara, repertoriu cu caver-uri celebre, însă se știe ca primul intrat pe scena are menirea de- a încălzi publicul. Ceea ce s-a si întâmplat, de-altfel!
A urmat Folk Frate. Tineri, dinamici, nonconformiști, au cucerit publicul din prima clipa.
Desculți, au cântat si s-au zbenguit pe scândurile scenei. Susținuți constant de ritmul tobelor lovite fără mila de o fetișcană de pana in 30 de ani. Ziua stătea sa cada, baietii aveau porniri dionysiace, iar fetele, ca niște nimfe despletite, in ochii lor încăpea cerul, ca-n versurile celor ce se produceau energic de pe scena.
Gyuri Pascu, Vlady Cnejevici si Teo Boar au recalibrat atmosfera cultivând eleganta muzicală a unui public pe acest gen de interpretare directa, senzitiva. Așezati pe prosoape, pleduri sau direct pe nisip, tinerii din public se mișca, sezand, pe muzica scenei. Trei zmee înălțare la 15 m concurează cu zumzet de sfoara pescărușii, luând in piept năprasnic (ca-n poveste) curenții de aer, briza marii sau rarele rafale de vânt, umflate-se in pene, ca-n basmele copilăriei.
Așezati comod, cei din public mănâncă hamsii, porumb fiert sau copt si beau bere la pahare de plastic. După ce a chinuit canicular o zi întreaga toată partea de sud a litoralului, soarele încă nu se lasă apus. Câțiva copii de 5-6 ani încă se mai balacesc in apa fiarta. Numai ca, rapid, noaptea începe sa înghită hulpav ziua. Pe de o parte soarele apune lucind încă angajat, iar pe de alta parte, o luna clara, albă, rotundă, se ridica eminescian din valuri, calauzind (ca-n versuri) mii de corăbii. Si-n noaptea care se instalează vizibil, peste luciul apelor, luna lasă carare aurie pe valuri, la fel ca drumul făcut acum 2000 de ani de toiagul lui Moise ce despica, prin credința, marea in doua.
Alexandru Andries, din totdeauna îndrăgit de public, nu se complica, ci cânta piese de prin anii 80, cu mare priza la public.
Alina Manole aduce acorduri de jazz bine primit, iar Ducu Bertzi nu uita ca e maramureșan, si-i trage o cântare tare, ca o țuica fiarta de doua ori.
Ada Milea, de un farmec aparte, a fost gustată intr-un mod aparte de public.
Mircea Vintila, poate cel mai mare folk-ist al anilor 70-80, își lasă grav, muzical, amprenta in sensisivitatea spectatorilor. Omul cu Șobolani a înviorat si marea si seara, ridicându-i in picioare chir si pe
cei care își găsiseră culcuș lejer pe nisipul cald.
La rândul lor buni profesioniști, cei de la Celelalte Cuvinte au pus punct, pe la ora 2, unei zile care pentru unii s-a consumat in așternuturi, iar pentru alții n-a fost decât încă o zi adăugată celor ce au sa vina.
___________
Se cuvin mulțumiri adresate Ministerului Culturii, cu ajutorul căruia muzica și poezia au domnit la malul mării, spre fericirea miilor de iubitori de frumos!
