Cum s-a ajuns la acest proiect povesteşte Tagtgren:” În perioada în care înregistrau <Mutter>, cei de la Rammstein îşi petreceau cea mai mare a timpului în Suedia. Cu Till mă întâlneam adesea prin baruri, ne îmbătam împreună şi aşa am ajuns să ne împrietenim. Eu eram în promovare cu Pain la vremea respectivă, am zis că ar trebui să facem ceva împreună pe plan muzical. Au trecut 13 ani până cand s-a concretizat ceva.”
Regizorul Zoran Bihac a realizat videoclipul "Praise Abort" iar inceputurile proiectului Lindemann dar şi elemente din producţia videoclipului (cum au fost create colajele, ce a presupus machiajul, cum a fost realizată coregrafia, viziunea regizorală etc.) sunt prezentate în documentarul de mai jos. După care poţi vedea ‘produsul final’, adică videoclipul propriu zis.