Unde mergem? Concerte din weekend

31 Ian 2020 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend

Vineri, 31 ianuarie

Friday Night I have the Blues @ Quantic. Alături de: Vali Răcilă - chitări, banjo, voce, Raul Kusak - pian, acordeon, melodică, voce, Hanno Höfer - chitări, lap steel, muzicuță, voce. Bilete: 35 lei - acces general – presale. AmBilet.ro: http://bit.ly/2TNIDGn, iaBilet.ro: http://bit.ly/2RiAxDL. 50 lei - acces general -  la intrare.  Program eveniment: Acces public -> 20:00, 21:00  -> Concert Vali Racila / Raul Kusak / Hanno Höfer

Noaptea vărsătorilor ...de blues, la Clubul Țăranului - La Mama, 20.30. Cu Eugen Caminschi-chitară, Florin Ochescu-chitară, Berti Barbera-voce și percuție, Mugurel Diaconescu- bass, Nicu Patoi-chitară. De neratat ! Pret bilet 40 lei. Biletele se pot cumpăra de pe www.iabilet.ro. Pentru detalii şi rezervări sunaţi la 0721 102 101

20 Secole Vulpe live@Londophone, la 20:00  Vulpoii se întorc în Londophone cu ... Ionela, piesă nouă cu tot cu clip, dar, în același timp, și în noua lor formulă. Atenție, acest eveniment are potențialul de a deveni tradiție! Știți că iese cu dans și disctracție așa că hai da. Acces public- 19:00, Start concert 20:00, final : când se termină berea. "Suportați" artiștii că și ei vă suportă. Recomandare 10 lei. Un eveniment criticat de @Criticeyez

Unconcert Duo Jazz la unteatru, la 21:00 Îmbinând atmosfera visătoare a compozițiilor Anei cu sonoritățile experimentale ale chitarei lui Sian, duo-ul își propune să poarte publicul într-o lume în care contrastele se armonizează. În repertoriu vom regăsi și ”Silence in Petrila”, piesă nominalizată la Premiile Gopo (2018) alături de muzica lui Mr. Jurjak pentru cea mai bună muzică originală (în documentarul Planeta Petrila, de Andrei Dăscălescu). Ana Dubyk – voce- a studiat jazz vocal la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în 2018 a absolvit Masterul în cadrul secției de jazz a Conservatorului Prins Claus din Groningen, Olanda. A cântat în diferite cluburi de jazz și festivaluri din România, Olanda, New York și Republica Moldova. A colaborat cu muzicieni din România, Columbia, SUA, Coreea, Italia, Spania, Franta, Lituania și Rusia, precum Mircea Tiberian, John Betsch, Andrea Caruso, Toma Dimitriu, George Dumitriu, Albert Tajti, Michael Acker, Mihai Iordache etc. Printre proiectele sale regăsim grupul a cappella The Twisters, Trei De Jazz sau Halcyon. Sian Brie – chitară- După ce studiază la Conservatorul din București, unde este inițiat în jazz și free jazz de pianistul Mircea Tiberian, Sian Brie se mută la Berlin. Aici are ocazia să cunoască și să colaboreze cu importanți muzicieni de pe scena berlineză, cum ar fi Christian Lillinger, Horst Honnenmacher sau Manuel Miethe. După un an la Berlin, Sian Brie pleacă la Londra, oraș care îi permite întâlnirea cu muzicienii alături de care va forma grupul experimental UMAMI. Alături de UMAMI, Sian Brie are o serie de concerte în România, cele mai recente fiind pe scena Sălii Radio Cluj și la Teatrul Apollo 111 din București. Este membru co-fondator al formației de muzică experimentală And then This!, iar printre alți muzicieni cu care colaborează se numără Mircea Tiberian, Maurice de Martin, Michael Griener, Mihai Iordache etc. Preț bilet: 35 de lei, Rezervări rezervari@unteatru.ro sau sms la numărul 0721 268 516 (nume, data, spectacol, număr de locuri). Bilete online: TomTix-https: www.tomtix.ro/evenimente/8470-concert-duo-jazz, mySTAGE https://www.mystage.ro/spectacole/concert-duo-jazz-2244

Concert Mihai Margineanu la Hard Rock Cafe, la 22:30. Mihai Mărgineanu şi trupa sa revin la Hard Rock Cafe cu un show autentic, anecdote savuroase şi hituri pe saturate. Vino să cânţi “Mă iubeşte femeile”,”Gore din Chitila”, “Zariţa” sau “Jana”, într-o seară în care distracţia nu are limite. Bilete pe: www.iabilet.ro/bilete-concert-mihai-margineanu-48573/. Mihai Mărgineanu este un artist prolific şi una din cele mai simpatice şi neconvenţionale figuri ale scenei actuale. Orice concert al lui este un prilej de voie bună. Cântările simpaticului solist se transformă rapid în adevărate petreceri, la care spectatorii cântă cot la cot cu acesta şi dansează nestingheriţi, pentru că showurile lui vin garniste cu glume bune şi texte meşterite cu mult haz. Versurile sunt adeseori explicite, în dulcele său stil propriu. Deși s-a lansat în muzică destul de târziu, la vârsta de 36 de ani, piesele sale au avut un succes la public aproape instant, reușind să lanseze 6 albume și să aibă colaborări cu diverși artiști, printre care Paraziții și Cheloo. Mărgineanu este cunoscut cinefililor și din rolul lui Ardiles, pe care-l joacă în cel mai iubit serial de comedie românesc din ultimii 10 ani, Las Fierbinți, unde asigură și coloana sonoră. Biletele au următoarele prețuri: VIP: 109 de lei, cu loc la masă în fața scenei (doar 80 de locuri), Acces General: 79 de lei, cu loc la masă în sală, Fără loc: 79 de lei. La toate biletele se adauga comisionul de ticketing de 5 lei. La intrare biletele au urmatoarele preturi: VIP: 114 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri), Acces General: 84 de lei, cu loc la masa in sala, Fara loc: 84 de lei

Compania 7 Live at Stuf Vama Veche, la 22:00. Cea mai crazy trupă revine în reședința de iarnă a vamaioților de pretutindeni! Nu, n-ai nicio scuză să-i ratezi! Știm că-s pe primele locuri în topul preferințelor voastre. A fost dragoste la prima vedere. Nu ți i-ai fi imaginat c-o să-ți rămână-n cap după primul play și nici prin minte nu-ți trecea că o să vrei să-i mai vezi. Din nou și din nou, pentru că nebunia lor creează dependență. Sunt Compania 7 și se pricep de minune la asta. Nu-ți dai seama cât de mult ți-au lipsit până nu-i asculți din nou, așa cum i-ai văzut prima oară, #live și plini de energie, la STUF VAMA VECHE. Și chiar dacă tu te gândești acum la cât de cool ar fi să-ți petreci weekendul pe plajă, cu o cuba-n stanga și-un prieten în dreapta, cu toții știm că noaptea albă-mpreună la STUF București este cea mai bună variantă momentan, pentru că-i singura care-ți alină dorul de vară cu party ca-n Vamă. Intrarea este liberă. Desigur. Rezervă-ți o masă la: 0724 788 388

Concert Live "Romantic Goldies" la 15 A, 20:00, cu Diana Tudor și Paul Simon Esperando (jazz & swing). Diana Tudor și Paul Simon Esperando vă invită într-o minunată călătorie muzicalä în care veți reasculta melodii de neuitat din repertoriul unor artiști iluștri precum  Frank Sinatra, Ella Fitzgerald, Doris Day, Dean Martin, Gene Kelly, Audrey Hepburn, Andrew Sisters, Nat King Cole, Julie Andrews, Edith Piaf, piese precum "Strangers in the Night,", ''Fly Me to the Moon'', ''Singing in the Rain'', ''L.O.V.E'', ''Autumn Leaves'', ''Tea for Two'', "Moon River", "Che Sera Sera'', "Dream a Little Dream of Me'', Something Stupid, ''Por una Cabeza", "La vie en rose", "Et si tu n'existais pas" etc. Suport artisti: 30 lei, Rezervari: 0745 078 959

Groove Control #2: The Hacker, Tama Sumo and more@Control Club, la 22:00. Control continuă noua serie de evenimente, Groove Control powered by George de la @BCR, in care muzica unora dintre cei mai importanti DJ si producatori de muzica electronica internationali va fi completata si pusa in valoare intr-un mod creativ de instalatii video si  show-uri de lumini dezvoltate de cei mai inovativi  artisti vizuali locali. Cel de-al doilea eveniment din serie are loc pe 31 ianuarie alături de legendarul The Hacker și rezidenta clubului Berghain, Tama Sumo. Suportul local în sala Berlin va fi asigurat de Alexandru Jijian, unul dintre cei mai vechi DJ de techno din scena locală, iar în front Control vor mixa 2 selectori în continuă creștere, Dar Adal & 4142. Michel Amato, cunoscut sub numele său de scenă The Hacker, este un producător francez de electroclash și techno care a lucrat intens de-a lungul timpului cu Miss Kittin. Productiile sale au fost influențate de artiști precum Kraftwerk, The Cure și Depeche Mode, dar și de scena rave din Franța de la începutul anilor 1990. Numele său de artist provine de la piesa cu același nume a lui Jeff Mills. https://www.facebook.com/DJTheHacker/. Inima, emoția și pasiunea în locul funcționalității pure - acestea sunt caracteristicile de DJ ale lui Tama Sumo pe scurt. Ea a început în 1993 la Drama Bar din Berlin / Kreuzberg, unul dintre primele baruri care a avut vreodată un DJ în weekend. La începutul anului 1994 a început să mixeze regulat la legendarul Club Globus / Tresor și a devenit un DJ rezident timp de aproximativ 10 ani la club. De-a lungul timpului a început să integreze diferite genuri de muzică electronică, un amestec pe care l-a îmbunătățit constant de-a lungul anilor și care joacă încă un rol semnificativ în seturile sale actuale. https://www.facebook.com/Tama-Sumo-163801990346550/

Sâmbătă, 1 februarie

Concert Anti- Flag în Club Quantic. Anti-Flag (foto), formatia punk rock din SUA, va susține un concert în Club Quantic pe 1 februarie. Formația și-a început activitatea la sfârșitul anilor '80 și de-a lungul timpului a devenit un etalon când a venit vorba de implicarea în diverse proiecte și grupuri precum Greenpeace sau Amnesty International. Tocmai din acest motiv muzica are o puternică încărcătură politică. Numele trupei vrea să reprezinte poziția său împotriva războiului și faptul că oamenii nu trebuie uniți sub un steag, ci trebuie să trăiască toți în unitate și pace. Până acum are la activ 11 albume, fiecare dintre ele stârnind diferite controverse, de la artwork până la tematica lirică. De-a lungul anilor, Anti-Flag a avut turnee sau a cântat alături de artiști precum Aiden, Cancer Bats, Paramore, Escape the Fate, A Day to Remember. Cel mai recent album, "American Fall" a fost lansat în 2017, ajungând pe locul 7 în Us Top Hard Rock Albums-Billboard, dar și în topurile din Germania și Austria. E.M.I.L. este una din cele mai longevive trupe ale scenei locale din Romania, împlinind anul acesta 20 de ani de activitate. A pornit la drum cu o combinație de punk-rock și ska, iar în prezent membrii trupei au adăugat influențe de post-hardcore în compoziția lor. Formația a urcat pe scenele tuturor festivalurilor importante din țară: B’ESTFEST (București), Stufstock (Vama Veche), Tuborg live (Costinești), TopT (Buzău) și altele. În 2007, E.M.I.L. a concertat în deschiderea concertului trupei americane de punk-rock: NOFXÎn deschidere va cânta E.M.I.L. Bilete concert Anti-Flag Presale 2 - 130 lei, La intrare - 150 lei. Program concert: acces public- 19:00, E.M.I.L. - 20:00 - 20:30, Anti-Flag - 21:00 - 22:30. Reguli de acces și informații utile: Este interzis în zona de concert: accesul cu arme sau obiecte periculoase, accesul cu alcool sau alte băuturi și alimente din exteriorul sălii de concert, accesul cu materiale inflamabile, canistre pe gaz sau mașini de gătit de orice fel, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detașabil), aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale

GoodBye Britain - Brexit Party at club Fabrica, 22:00 - 05:00. Nu, nu ne bucuram ca UK nu o sa mai faca parte din UE. Dimpotriva! O sa ajungem mai greu la concerte, party-uri sau sa ne vizitam prietenii stabiliti deja acolo. Si ne obisnuiseram cu acest lucru! Dar ne strangem cu totii, pe 1 februarie, la club Fabrica (str, 11 iunie, nr 50 - etaj) sa ascultam si sa dansam ce ne-au lasat britanicii mai de pret: MUZICA. Da, va fi un party care se va baza pe ceea ce inseamna brit-pop si tot ce a facut UK mai insemnat pentru industria muzicala. De muzica si de instigat la dans se vor ocupa: Bogdan Stratula si Dj Jiji. Intrare: 10 lei

Duminică, 2 februarie

Green Hours prezintă: Storytellers- Acoustic Blues Project, Muzici și Povești din Istoria Blues-ului cu Marcian Petrescu – muzicuță, voce, textier, povestitor și Mihai Tacoi – ghitară acustică, voce. Marcian Petrescu este cotat în prezent drept cel mai bun cîntăreț la muzicuță de pe scena autohtonă de blues. Are la activ 4 albume de studio, cel mai recent fiind “Drifting Blues” (2018). I-a avut ca invitați speciali pe albumele sale, pe trei dintre cei mai importanți și renumiți armoniști din USA: Sugar Blue și Charlie Musselwhite (ambii laureați cu Grammy) și pe Rick Esrin (multiplu nominalizat la Grammy și cîștigător al numeroase Blues Music Awards). Mihai Tacoi este unul dintre cei mai buni ghitariști din tînăra generație, “fluent” atît în blues, cît și în muzica rock și rock alternativ. Este profesor de ghitară la Rock School și în afară de colaborările cu Marcian Petrescu în proiectele Trenul de Noapte și Storytellers, conduce propria formatie, numită “UMBRA”, cu care abordează un rock alternativ melodic. A cîntat timp de cîțiva ani în trupa Blue Spirit a lui Mike Godoroja. Cu proiectul acustic STORYTELLERS, sînt readuse pe scena o serie de piese legendare de la Sonny Boy Williamson, Sonny Terry & Brownie McGhee, Big Bill Broonzy, Little Walter, Muddy Waters, etc.. , dar și cîteva compoziții proprii ale lui Marcian Petrescu, în limba română, inedit orchestrate. Intrare: 30 de lei – achitat în avans, pînă în preziua evenimentului, online, pe Bilet.ro [achiziționarea online a biletelor presupune și rezervarea automată a locurilor], 35 de lei – achitat în ziua evenimentului, redus la 1/2 pt. elevi, studenți, pensionari & alţi nevoiași ahtiaţi după muzică – în limita a 6 locuri, cu rezervare pe rezervlagreen@gmail.com și achitare în avans, pînă în preziua evenimentului (cu Telefon în Prealabil la 0788 452 485). și 4 locuri gratuite, oferite cu plăcere studenților la Conservator, neapărat cu rezervare prealabilă pe rezervlagreen@gmail.com, pînă max. în preziua evenimentului!

Paul & Hot Pips - Live la The PUB Universității, 21:00. Paul & The Hot Pips vin la The PUB cu o energie debordantă și vă promit ca vor pune in sufletele voastre muzica cu adevărat buna. De la Blues la Rock&Roll și Funk. Un cocktail exploziv! Invitat special ERIC HOFMANS OLANDA. Rezervări: 0728843782 sau www.the-pub.ro

 

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră