Unde mergem? Concerte din weekend

17 Ian 2020 | scris de Alex Revenco
Unde mergem? Concerte din weekend Galerie foto (2)

Vineri, 17 ianuarie

Compact B - După Ani și Ani, live în Quantic, 21.00- 23.30. După ani și ani, formația Compact B (foto 2) se reunește în anul 2017, într-o formulă ,,de aur”, cu membrii marcanți ai trupei, care au contribuit de-a lungul anilor la istoria grupului. Este trupa care aduce hiturile rock ale anilor 90 într-un show incendiar, făcîndu-ne să retrăim cu emoție momente din trecut dar și să creăm amintiri noi, de neuitat...,,Vinovații” care ne amintesc de petrecerile din jurul focului de tabără și ne fac să fredonăm cu ei melodii emblematice ca: ,,Trenul pierdut”, ,,Mă voi întoarce”, ,,Hoinarul”, ,,Pseudofabula” sau ,,Să te gândești la mine”, sunt: Costi Cămărășan – chitară, fondatorul formației COMPACT B, Leluț Vasilescu ,,Megastarul”  – baterie, 36 de ani la COMPACT B, Adrian Ordean – chitară solo, 8 ani la COMPACT B, compozitorul hiturilor trupei din anii cei mai prolifici ai trupei, Adrian Tinca – chitară bas, 10  ani la COMPACT B, Monel Puia – keyboards, Gabi Nicolau ,,Guriță” - vocal. Deși este nou venit în această formulă, anii petrecuți pe scenă și participarea (în juriu) la diverse festivaluri de muzică l-au ajutat să se integreze rapid în familia COMPACT. Este una din cele mai bune voci din rock-ul românesc, având colaborări cu muzicieni de renume. Este fostul solist al formației Krypton. Trupa Compact B  prin profesionalism și dedicare asigură un show live de calitate, faptul că au fost invitați să cânte în deschiderea legendarilor  SCORPIONS sau DIRE STRAITS fiind o confirmare a faptului că sunt una din cele mai longevive și iubite trupe din România. Bilete: 40 lei - acces general – earlybird - doar primele 50 bilete, 50 lei - acces general  - presale, http://bit.ly/2ZklvQA,  http://bit.ly/39audFf, 60 lei - acces general  - doar în ziua evenimentului.

Marius Batu - Muzica si poezie la Casa Caragiale, ora 20.00. Marius Batu este un interpret roman de muzica folk care s-a remarcat in lumea muzicii romanesti in 1977, anul in care a infiintat, alaturi de Eugen Baboi, grupul Poesis. In perioada 1982-1985 activitatea sa s-a invartit in jurul Cenaclului Flacara" iar in 1994, dupa o perioada de 8 ani petrecuta in Germania, a revenit in tara si a reluat activitatea grupului Poesis lansand in 1996 albumul Cantec soptit. A urmat o colaborare cu formatia Holograf la spectacole si albume precum: 69% Unpluged, Supersonic, Undeva departe si Holografica, sustinand partitura de chitara acustica si backing vocal. In aceeasi perioada, il regasim alaturi de nume mari ale muzicii romanesti precum Ducu Bertzi pe albumele Dor de duca", Sufletul meu" si Poveste de iarna"; Mircea Vintila - albumul Madama de pica", Ovidiu Lipan Tandarica - Renasterea", Dinu Olarasu - Vis-a-vis", Stepan Project - Sensul vietii". In luna iunie a anului 2001 Marius Batu este cooptat in grupul Pasarea Colibri, formatie alaturi de care lanseaza albumul Inca 2000 de ani" si se remarca prin melodii ca si Elegie", 2000 de ani" si Cantec Soptit". Dupa perioada Pasarea Colibri, a participat la diverse spectacole alaturi de Ducu Bertzi, Florian Pittis dar si alti artisti. La sfarsitul anului 2007, dupa o pauza de mai bine de 10 ani si la 30 de ani de la infiintarea grupului, Marius Batu si Eugen Baboi s-au reunit in fata publicului romanesc si au lansat un nou produs marca Poesis, albumul Babilon.

Blues Fusion Night La The PUB Universității, 21.00. Este surpriza lunii ianuarie în The Pub, cu Roberto Porta (Italia) -tobe, Paul Negoita – Voce, Cristi Copaciu – chitară, Marius Pop – chitară, Kiba Dachi -bass. Rezervări: (0728) 843 782 sau www.the-pub.ro

Jazz Do It cu Madalina Petre Quartet la The Temple - Social Pub, 20.00. Revin pe scena noastră Mădălina Petre și invițatii acesteia: Alex Man - chitară, Mike Alex - contrabas și Claudiu Purcarin - tobe. Vă propunem o seară a armoniilor sofisticate,  a sonorităților diafane și a celor mai îndrăgite piese de jazz, blues și bosa nova. Completam atmosfera de poveste cu cele mai atent alese sortimente de vin și astfel transformam o zi obișnuită a săptămânii într-un adevarat prilej de răsfăț și relaxare. Locul distractiei: The Temple Social Pub (Bvd. Marasesti 71-73), Locuri pentru distractie la nr. de tel.: 0799 730 730. Intrarea este liberă.

Emisia 2 Live @ STUF Vama Veche București, 22:00. Noi ne distrăm teribil la fiecare cântare de-a lor și ei ne-au spus în secret că s-au super îndrăgostit de voi. Emisia 2 se întoarce în Stuf Vama Veche cu chef de rockareala si dans. Când ești la STUF Vama Veche, fă ca vamaioții. Dă cu shot-uri, cântă și dansează. Pentru cine nu i-a vazut inca live (si rau au facut) pe baietii (si fata) din Emisia 2, ei bine... sunt o trupă fresh (de portocale) cu personalitate și coloratură, pe cât de muzicală, pe atât de actoricească. Abordează genuri rock, pop-rock cu influențe etno, jazz și câteodată, când se aliniează planetele, raggae-ska. Baietii (si fata) vor cânta atât piese proprii cât și coveruri reorchestrate cu suflet și personalitate de la Kings of Leon, Anouk, Patrice, Amy Winehouse, Daft Punk, Maria Tănase și alte trupe care par că nu au nicio legătură una cu alta, dar fac ei ce fac și le leagă cu cap, talent si umor. Sa fie cu rock, dans, shot-uri si geci de piele. Fie ce-o fi, povestea merge mai departe. Iar noi rămânem alături de tine. Ca amintirile din Vama Veche. Intrarea este liberă. Rezervă-ți o masă la: 0724 788 388

AllTimeClubbing Wintertide w. Deborah De Luca@ Palatul Bragadiru · București, ora 22.00. Deborah De Luca - un nume care este în acest moment pe buzele tuturor iubitorilor de muzică electronică, al techno-ului italian. Este controversată, este frumoasă, este talentată și clasată în top 10 DJ-ițe ale lumii (marcând una dintre cele mai rapide ascensiuni în carieră din istoria recentă a muzicii electronice). Are un stil particular, o amprentă unică, puternic vizibilă în piesele sale, acestea fiind majoritar lansate la label-ul propriu, Sola_mente Records. Ne dăm întâlnire cu ea încă o dată pentru o noapte de neuitat, în orașul de care Deborah s-a îndrăgostit iremediabil dedicându-i și o melodie: https://youtu.be/2gjp8B180P8. Line up complet Deborah De Luca, Luca M B2B JUST2, Alenzex.  Bilete regular în avans: Early bird - 49 lei| SOLD OUT, 2nd release - 59 lei | SOLD OUT, Final release - 69 lei https://bit.ly/2tHGVLv. Bilete VIP în avans: Early bird - 79 lei | SOLD OUT, 2nd release - 89 lei | SOLD OUT, Final release - 99 lei | SOLD OUT. Rezervări mese: Fadil  +40 758 961 475. Accesul la eveniment se face începând cu ora 22:00, Accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis. Ieșirea din locație nu este permisa pana la ora 01:00, în caz contrar trebuie sa plătiții din nou contravaloarea biletului de intrare.

Bass Fusion – Psychofreud în Club Fabrica, 22:00 - 06:00. Dupa o lunga absenta, avem placerea de a ne reintalni cu unul dintre cei mai buni producatori de Drum and Bass cu influente Reggae, PSYCHOFREUD, direct din Oslo, Norvegia, in clubul de pe strada 11 iunie. Psychofreud (Anders Figenschow) este DJ și producător de muzica DnB, din Oslo, Norvegia. Concentrat pe Ragga Drum and Bass, Jungle si Hiphop, Psychofreud aduce intotdeauna un twist de Reggae melodiilor sale. Psychofreud a reusit mereu sa impresioneze publicul prin energia si seturile sale. Bass Fusion este un concept ce doreste sa intersecteze cat mai multe stiluri muzicale din familia drum and bass, dubstep cat si reggae si sa reuneasca o serie de dj cat mai diversi! Vor mai urca pe scenă LADY RAIZAH, https://www.facebook.com/LadyRaizah.Dj/, GOLSTOX, https://linktr.ee/YoungBuddha, RERJ, https://soundcloud.com/rerj, POGE, https://www.mixcloud.com/florinelbww/, MUZT GO, https://www.mixcloud.com/mazga-mihai-alexandru/, 3XIMO, https://soundcloud.com/3ximo/,  Druggy, https://soundcloud.com/lildruggy, SCRE, https://soundcloud.com/user-934411981/scre-mixeaz-exploring și REMI. Biletele sunt 30 de lei, online https://bit.ly/2QMXOw8 cat si la intrare in numar limitat.

Sâmbătă, 18 ianuarie

Compact live la Hard Rock Cafe, 22:30. BestMusic Live Concerts te invită la un concert extraordinar Compact (foto 1), la fel de vibrant precum cele mai îndrăgite melodii ale formaţiei. Vino la Hard Rock Cafe să asculţi „Fata din vis,” „Cântec pentru prieteni,” „Eşti totul pentru mine” sau „Pe tine te-am ales” dar si cel mai recent hit al trupei "La multi ani, iubirea mea", piesa cu cu sute de mii de vizionari pe Youtube, în interpretarea inconfundabilă a lui Paul Ciuci, vocea care a făcut celebre aceste refrene. Vei fi aproape de artiștii tăi preferați și te vei bucura de muzica lor, într-o atmosferă unică. Show-urile explozive, colecţia impresionantă de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea ireproșabilă a sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live. Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele partenere, la următoarele preţuri: VIP: 89 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri), Acces General: 55 de lei, cu loc la masa in sala, - Fara loc: 55 de lei. La toate biletele se adauga comisionul de ticketing de 5 lei. La intrare biletele au urmatoarele preturi: VIP: 94 de lei, cu loc la masa in fata scenei (doar 80 de locuri), Acces General: 59 de lei, cu loc la masa in sala, Fara loc: 59 de lei

Concert Marcian Petrescu & Trenul de Noapte la Louisiana Bistro, 21.00. Marcian Petrescu este un muzician care cântă la muzicuta fiind cel mai bun instrumentist de gen din Romania. Solist vocal, textier, compozitor de blues este profesor de muzicuta, tehnician reparator si customizer de muzicute. S-a nascut pe data de 1 ianuarie 1974, in Busteni, Jud. Prahova. Este concertul de inaugurare Louisiana Bistro.

Săftița by Marius Mihalache la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale", 20.00. Săftița by Marius Mihalache revine, la început de an 2020. Cine îl va înlocui pe Lorin M. Mihalache, plecat la studii, în America? Surprize vor fi și în acest an, așa cum ne-au obișnuit - Marius Mihalache & Band. În muzică, totul este posibil. Deocamdată, putem să vă spunem că spectacolul acesta vine cu doi invitaţi speciali: Eugen Mihăescu (Kripton), cu a lui chitară magică și Lucian Maxim (tobe) - binecunoscut publicului TNB, nu doar din "Magic Naţional"...Surprize vor fi tot pe parcursul anului. Rămâneţi aproape, Săftița la TNB încălzeşte inimile românilor oriunde s-ar afla aceştia, acasă sau prin lumea largă, cu dorurile Săftiţei cuibărite adânc în suflet. Distins cu Premiul Senatului UNITER în 2019, concertul-spectacol imaginat de Marius Mihalache împreună cu acești muzicieni de marcă vă așteaptă la Sala Studio! Titlul concertului este Săftița și este inspirat din folclorul românesc adus pe ritmurile balkanice. Este un mix de sintetizatoare psihedelice peste un țambal, caval și flaut, și alte instrumente clasice din folclorul românesc. Muzica tradițională românească combinată cu sonorități moderne face ca mesajul și esența folclorului nostru să fie transpuse într-un limbaj universal. Marius Mihalache, un excepțional artist al țambalului, a început să cânte la vârsta de 6 ani, iar la 17 ani interpreta pe scena operei SCALA din Milano arii celebre compuse de Rahmaninov, Chopin, Schuman, Schubert sau Mozart. Unul dintre cele mai importante momente din cariera sa a fost întâlnirea cu Chick Corea, alături de care a susţinut o serie de concerte. Cântă și înregistrează alături de Gloria Gaynor, Nina Simone, Steve Vai, Kitaro şi de alţi muzicieni cunoscuţi pe plan mondial. Este muzicianul care a reuşit să confere ţambalului valenţe, subtilităţi şi rezonanţe incredibile, rivalizând cu sonorităţile specifice muzicii clasice. In anul 2015 este invitat de către Cosmin Chivu (Director of the BA in International Performance Ensemble at the Pace School of Performing Arts) să facă parte din distribuția piesei celebre "Our Class", scrisă de Tadeusz Slobodzianek, Broadway, NYC. Bilete:  la Casa de Bilete TNB (în foaierul Sălii Mari), precum şi online, pe www.mystage.ro

Folkfrate! La Stuf Vama Veche Bucuresti, 22:00. Primul Folk,Frate! pe 2020 va fi sâmbăta. Va fi cu de toate, se va cânta până târziu și mai mult ca sigur prindem și boleroul  dar, după cum bine știți, va merita. Intrarea este liberă! Toți prietenii tăi sunt invitați. Rezervă-ți o masă la: 0724 788 388

Duminică, 19 ianuarie

Concert de metale grele cu Ingested [UK], Need 4 Speed [RM], Avoid Humanity [RO] în Club Quantic, 20.00. INGESTED [UK] - Slamming Death Metal- https://www.facebook.com/ingesteduk, NEED4SPEED [RM] - Brutal Death Metal Grindcore- https://www.facebook.com/Need4SpeedBand, AVOID HUMANITY [RO] – Death Metal- https://www.facebook.com/avoidhumanity. Biletele sunt 45 de lei in pre-sale si se gasesc pe www.iabilet.ro  si in magazinele partenere.

The Jam Community feat. Chimie la Expirat, 20.00. The Jam Community se întorc în Expirat, în Sala Compresoarelor, sub aceeași formulă: grup de prieteni și muzicieni aleși pe sprânceană ce se joacă, improvizează și explorează. Iulian Nicolau – tobe, Adi Stoenescu – keys, Florian Nicolau – bass, Tase – chitară, Catalin Milea – saxofon, DJ Vasile - scrathcing FX. De data asta împreună cu Chimie Oficial.  The Jam Community este un grup ce generează o muzică pe care se poate dansa sau visa, cu mintea, sufletul și corpul, muzica înglobând experiențele lor diverse și articulându-se ca un demers comun pentru a găsi noi sau eterne principii, concepte și tehnici care să ghideze crearea unui discurs muzical improvizat coerent și natural, ce permite expresia spontană, autentică, depășind barierele stilistice și canoanele sterile. Începând cu muzica africana, trecând prin blues, jazz, soul, funk, rock, dub, disco, hip hop, și ajungând la drum and bass, nu jazz, și nu soul, sau orice alte muzici cu aceeași substanță, fie ele și neîngropate încă în clișeul și presetul universal din care doar se pare că e greu de găsit o cale de scăpare, ei nu refuză nici o sursă de inspirație, orice pretext pentru a interacționa neîngradit, în căutarea unui drum spre împărtășirea unei experiențe a realului și a găsirii unei voci comune, a unui sistem de gândire eliberator, fiind bine venit. Sau, altfel spus, petrecerea continuă, veniți cu noi, fericire pentru toată lumea. Acces: 30 lei pre-sale & la intrare. Bilete disponibile în pre-sale via iaBilet.ro: https://www.iabilet.ro/site/event/49725/

 

 

 

 

 

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră