Pasionat de istorie, în general, și de cel de-al doilea război mondial, în special, Doru Istudor și trupa sa, M.S., au lansat un nou videoclip, intitulat "Sturmgeschutz"/ tun de asalt.
Iată ce spune Doru: “Lucrul a inceput la noul material, pentru albumul cu numărul 5 vom intra in studio la toamna si speram sa il lansam in martie - aprilie anul viitor, daca nu intervin factori care nu depind de noi. Oricum, va aparea anul viitor. Piesa "Sturmgeschutz" pot spune ca suna a piesa M.S. ca stil si compozitie si vad ca am primit deja felicitari, in general despre ea si despre noii colegi, chitaristii Mihai si Andrei. Vocalistul, Cosmin si bassistul sunt in trupa din 2008, dupa ce titularii care erau atunci au disparut discret si fara vreo vorba, ha, ha, ha... Noua piesa, Sturmgeschutz, a fost inregistrata de noi la un studio al unor prieteni, noi am facut mixaj si mastering, am facut si niste filmari iar un alt prieten, Gabi “Amigo” ne-a facut montajul video. Cred ca am demonstrat din nou ca indiferent cu cine lucrezi, daca esti profesionist si ai (barem un pic de) talent poti face lucruri bune”.
Trupa M.S. este alcătuită din: Cosmin Aionita - voce (ex. 9,7 Richter, Snakeys), Mihai Ionescu - ch. (ex. Ferral Jack), Andrei Tatu - ch., Marian Leusteanu - bass (ex. Monarchy) si Doru Istudor - tobe (ex. Harap Alb, Florian din Transilvania /Mircea Florian, Vali Sterian si Compania de sunet, Voltaj (lider in perioada rock, 1986-1992).
M.S. a editat 4 albume pe CD, in 2002 - Rugina nu moare, apoi A Breath Of Fresh Air (in engleza)- 2006, A' venit baietiii - 2010 si Carne de tun - 2017. In continuare, Doru Istudor explica titlul piesei:
„Sturmgeschütz, pe scurt Stug, sau autotun, tun de asalt, a fost folosit initial in sprijinul artileriei fiind adesea chemat ca ajutor in atac si aparare si numit uneori "prietenul infanteristului". Armata Romana a primit primele 100 Stug 3 din Germania in 1943 (dintre care nici unul nu a supravietuit razboiului) si au fost folosite impreuna cu cele de productie indigena TACAM si unele Stug 4. Alte modele de Stug 3 si 4 (cat si tancuri Panzer 4 si Panzer 5 Panther) au fost folosite de Armata Romana si dupa razboi, ele fiind inlocuite treptat cu modele de productie sovietica SU 75, SU 100, etc. Ultimele masini de acest tip au fost date la topit in 1954 neexistand nici una in prezent in vreun muzeu din Romania in afara de TACAM la Muzeul Militar National. Dedicata lui Marinescu Traian, un biet conductor mecanic, si in special Tuturor Tanchistilor Romani care au murit in lupta impotriva bolsevismului si ulterior in evenimentele dictate de lovitura de stat din 23 August 1944. Respect tuturor celor care sunt azi sub arme!”
Iată versurile piesei :
„Imbracat in apa fosnita ca graului copt
E tacut, nemiscat, asteptand un fior
Dropii canta, un soim pluteste usor, vazduh
Trei copii care rad aduc apa din rau.
Prin desertul incins, in noroi sau in mare ger
Stralucind maiestuos prin deluviu si ploi
La semnal e chemat si zvacneste trosnind, masiv
Tavalug, tunet greu, foc trimite prin zari.
Der Sturmgeschütz
De-ti este aliat
Atunci fii fara frica
Gigantul de otel
Distruge tot ce misca.
Dupa truda si chin se opreste Golem
Asudat, afumat, in miros de ulei
Sta sub soare senin, camuflat, pregatit, deja
Asteptand ziua cand nimeni nu-l va mai vrea!
Si daca e ceva in calea sa
Moartea alina corzi de harfa sparta
E ca un demon nemilos si surd
Destinul orb la un soldat de rand!
Der Sturmgeschütz
Der Totentanz (Dansul mortii)
Imbracat in apa fosnita a graului copt
E tacut, nemiscat, asteptand un fior
Nascut pe timp de pace!
Facut pentru razboi!
Prieten fara moarte!
Der Totentanz”.
Despre viitoarele-posibile concerte: „In lunile aprilie si mai urmeaza sa sustinem mau multe concerte, speram ca atunci sa nu mai fie o problema cu acest virus nenorocit. Am anuntat deja pe website - www.msmetal.net si facebook o parte din date incepand cu 9 aprlie in Bucuresti apoi, Cluj, Sibiu, Zalau, Oradea.