Fostul solist şi textier al grupului britanic The Smiths, Steven Patrick Morrissey (cunoscut şi ca Moz) a anunţat pe site-ul oficial concertul din România, pe 30 iulie. Astăzi, Events a publicat comunicatul ce confirmă organizarea spectacolului şi punerea în vânzare a biletelor. Marele muzician britanic, care vine pentru prima oară în România, este considerat (New Musical Express) cel mai influent artist din toate timpurile. Iar împreună cu chitaristul Johnny Marr, bassistul Andy Rourke şi toboşarul Mike Joyce, The Smiths este apreciat drept cel mai important grup britanic din anii 80.
După ce a activat (între 1982 şi 1987) alături de The Smiths, Moz a urmat o carieră solo, în care a înregistrat unsprezece albume, cel mai nou fiind „World Peace Is None of Your Business” (2014). La concertul din 14 octombrie, de la Sala Palatului, biletele au preţuri cuprinse între 120 şi 260 de lei. Acestea se găsesc online pe www.eventim.ro sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești, hipermarketurile Carrefour și benzinăriile OMV). Biletele pot fi achiziţionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15. Vezi mai jos videoclipul Kiss Me A Lot (2015)