Mâine, două concerte la Expirat, RATB- dimineața și Kryptonite Sparks-seara!

29 Sep 2020 | scris de Alex Revenco
Mâine, două concerte la Expirat, RATB- dimineața și Kryptonite Sparks-seara! Galerie foto (2)

Overground Music Sunrise/Sunset Sessions înseamnă că se cântă la Expirat Halele Carol în continuare, de două ori pe zi. La răsărit și la apus. Pe parcursul unei zile începute și terminate cu câte un alt concert. Fiecare intim, special, safe și respectând tot ceea ce trebuie respectat.

Se cântă, pentru început, cu Robin and the Backstabbers (foto 1), dimineața devreme, IMEDIAT DUPĂ RĂSĂRIT, ora 8.00, la mic dejun și la cafea. Ca să-ți începi ziua cum trebuie. Și ca să nu plece nimeni supărat. Adunați în 2010 de către solistul și compozitorul Andrei Robin Proca după o călătorie solitară de o săptămână prin Munții Călimani, Robin and the Backstabbers își descriu muzica drept „pop melodramatic”. Nu au ajuns o trupă de coveruri după albumul „Graceland” al lui Paul Simon, așa cum își imaginau la început, dar au reușit să ia pe sus scena de muzică alternativă din România cu melanjul lor de rock eclectic și versuri moderniste, criptice.

Mult-așteptatul epilog al trilogiei Bacovia Overdrive de Robin and the Backstabbers, „Vladivostok”, a fost lansat pe 30 noiembrie 2019 printr-un concert la Arenele Romane din București. De la capătul orașului, de la capătul oceanului, de la marginea pământului vine „Vladivostok 2” – un cântec Robin and the Backstabbers de pe noul album, cu un videoclip meșterit de Barna Nemethi. Dintr-o noapte pe deal, cu satul în flăcări văzut în depărtare, vine cântecul „Tarantella (O Casă, Cândva)” – cu un videoclip realizat de Horia Cojan despre portalurile energetice din Munții Bucegi. Iar de la Sfârșitul Lumii și al Tuturor Lucrurilor vine „M E C A N I C Ă F I N Ă” – dansul peste ruine și peste amintirile ruinelor și peste amintirile amintirilor pe care îl vei dansa și tu, cândva, într-un alt oraș, într-o altă lume.

Pe seară, la apus, ora, 20.00, se cântă cu The Kryptonite Sparks (foto 2). La o sticlă de vin și câteva pahare de gin. Ca să-ți termini ziua cum trebuie. Exploratori sonici, The Kryptonite Sparks sunt un power-trio incandescent, o combinație eclectică de indie, alternative și hard rock, cu influențe din Cream, Arctic Monkeys, Foals, Black Sabbath și Pink Floyd.

Cu prima suflare în 2013, trupa își începe activitatea în București după ce Călin Răzvan Diaconu și Rareș Diaconu se întorc de la facultatea de performance ICMP din Londra. În 2015 lansează materialul lor sophomore Doi // A Doua Undă de Bruiaj, începutul relației lor cu producătorul muzical Adrian Despot. Urmează extrase single precum Și Golanii Beau Ceai, Ești, Ne Ascundem și I/N/T/E/R/L/O/C/U/T/O/R/ care se bucură de heavy rotation la Radio Guerrilla și TANANANA. Influențați de curentele englezești ale anilor 70, la care se adaugă vibe-uri moderne și groove livrat cu determinare, LIVE-ul este mediul în care The Kryptonite Sparks își dezvăluie întregul potențial. Variantele live ale pieselor se împletesc cu visuals și scenografie într-un show complet și engaging.

Te rugăm, citește informațiile până la final pentru că regulile jocului schimbate, iar trupa este împărțită, cum și noi suntem nevoiți să fim separați. Și am vrea să știi toate regulile de la bun început. Concertele au loc în aer liber, pe terasă, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns – aproximativ 100 dintre voi per reprezentație.

• Trupa va concerta fără scenă, iar pe membri îi vei găsi în diferite locuri din terasă

• Am optimizat spațiul din terasă în așa fel încât toate locurile să aibă vizibilitate la cel puțin o parte din membrii trupei – de la unele dintre ele vei vedea tot, de la unele mai puțin, iar acest lucru se va reflecta în prețul biletului. Vei auzi tot de oriunde stai și vei auzi bine.

• Te vei bucura de experiență de la locul tău la masă, predefinit, pe care ți-l vei putea alege atunci când cumperi biletul. Nu vor exista bilete în picioare sau fără loc. Mesele vor fi distanțate conform normelor în vigoare. Te rugăm insistent să nu muți mesele și scaunele.

• Biletele se vor putea achiziționa pe pachete cu locuri la masă/high chairs de 4, 3 sau 2 persoane. Nu avem momentan posibilitatea de a vinde bilete individuale, așa că te încurajăm să faci din Backyard-urile de azi o experiență de grup.

• Vom respecta cu strictețe orele de open doors și orele de începere și încheiere a concertului, așa că te rugăm mult să ajungi la timp pentru a ne ajuta să gestionăm în siguranță fluxul de acces, procedurile de dezinfectare și igienizare a spațiului și programul de eveniment.

• Te rugăm să respecți la rândul tău toate normele în vigoare, să porți mască și să respecți distanța de minim 1.5 metri atunci când ești la acces, la bar sau în spațiile comune și să ai grijă de tine și de cei din jur.

• Te rugăm să fii alături de noi. Depunem un efort comun pentru repornirea industriei live. Prezența ta la concert înseamnă mai mult, acum, decât a însemnat vreodată. Vom face tot ce putem ca experiența să fie una cât mai bună în condițiile date. Și suntem siguri că pe parcurs, va fi din ce în ce mai bine.

Ultimele bilete sunt disponibile prin www.iaBilet.ro. Observație- RATB este sold out, TKS- aproape.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră