Urmează albumele „Negru de fum” (1996) şi „Vertical” (1998). În 2000, semneaza un contract cu celebra companie Cirque du Soleil (Canada). Apare ca interpret live al rolului lui Dedalus (tatal lui Icar) în spectacolul “Varekai” produs de Cirque du Soleil. Este protagonist al documentarului de lung metraj “Fire Within”, distribuit de canalul de televiziune “Bravo” în Statele Unite, Canada, Europa şi România. Întors în ţară lansează cel de-al patrulea album “Captiv în inutil”, disc şi un volum de versuri. Urmează „Albaștri după ploi”(2003) și „Azil” (2011), pentru care semnează atât versurile, cât și muzica (la fel ca şi la precedentele).
Artist de mare valoare, unic în felul său, Berinde este deosebit de discret şi extrem de selectiv în apariţiile sale publice. Nu cântă oriunde şi cu oricine, de aceea îl putem vedea foarte rar. Joi, 18 iunie, de la ora 21.00, la clubul Tribute va avea loc concertul de lansare a noului album, intitulat „Atât de bine”. Cu acest prilej, Berinde aniversează 20 de ani de activitate muzicală. El va urca pe scenă împreună cu: Jimi „EL” Lako (chitară, vioară), Geza Grunzo (pian, claviaturi, sintetizatoare), Norbert Covacs (claviaturi, chitară), Luci Stein (bass) și Claudiu „NAȘU” Purcărin (tobe).