Între 16 și 19 iulie are loc a doua ediție Basm Festival: Bistrița – Arts & Something More, cu zile și nopți de poveste, pline cu muzică, filme, expoziții și ateliere creative. Primii artiști confirmați: Alexandrina, Robin & The Backstabbers, Zagar (Hu), Șuie Paparude, Coma, CTC, Theory of Mind, Funkorporation, Nava Mamă, Ali Nasser, Ada Kaleh, Miss I, Sky Swallows Challenger și mulți mulți alții. Invitat va fi și Irlo, cunoscutul artist de street-art din România, care va desena câteva panouri la Pădurea Schullerwald.
Anul trecut, Bistriţa a aniversat 750 de ani de la prima atestare
Oana Giurgiu vine și ea la Basm, cu documentarul ”Alyiah Dada”, o incursiune personală și bine documentată a evreilor în România. Ediția pilot Basm Festival a avut loc între 18-20 iulie 2014, marcând aniversarea a 750 de ani de la prima atestare a Bistriței documentară sub acest nume. Festivalul Basm este inițiat de Asociația Bistrița Civică și face parte dintr-o serie de proiecte pentru dezvoltarea turismului local, diversificarea vieții culturale din Bistrița și îmbunatățirea imaginii orașului.