Asociaţia Gugulan Rock, în colaborare cu Primăria Municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură “George Suru”, organizează între 7 şi 9 august a doua ediţie a festivalului Gugulan Rock. Manifestarea va avea loc pe platoul Cepelca, ce oferă o panoramă deosebită asupra Caransebeşului şi a zonei înconjurătoare, Ţinutul Gugulanilor. Vor urca pe scena festivalului formaţii din România şi Bulgaria, Kempes şi Bucovina fiind headlineri iar Antares urmează să susţină un concert aniversar.
Spaţiul de campare este oferit gratuit şi organizatorii pun la dispoziţie o zonă amenajată pentru servirea mesei, băuturi reci, duşuri şi toalete. Accesul cu maşina se poate face până în imediata apropiere a locaţiei festivalului Gugulan Rock (situată la 25 de minute de centrul oraşului) şi vor exista indicatoare direcţionale amplasate în oraş. Abonamentul pentru cele trei zile de festival este 30 de lei iar biletul pentru o singură seară este 20 de lei.