În sfârşit, legendarul grup Rush apare pe coperta revistei Rolling Stone. VIDEO

16 Iun 2015
În sfârşit, legendarul grup Rush apare pe coperta revistei Rolling Stone. VIDEO
 La 40 de ani după ce trio-ul compus din solistul Geddy Lee, toboşarul Neil Peart şi chitaristul Alex Lifeson a luat naştere la Toronto, în fine (!) Rush apare pe coperta celebrei reviste, ce urmează să apară pe 2 iulie. Rush a debutat în 1974 cu albumul cu acelaşi titlu şi, din start, a câştigat admiraţia fanilor de rock progresiv. Câteva dintre cele mai îndrăgite piese sunt Fly by Night, Closer to the Heart sau Red Barchetta dar grupul este apreciat pentru albumele sale, vândute în peste 40 de milioane de exemplare în întreaga lume. Paisprezece dintre ele au fost desemnate Discuri de Platină şi douăzeci şi patru Discuri de Aur.

Pe 8 mai, Rush a început în SUA turneul aniversar "R40 Live" (anunţat ca fiind turneul de adio), ce va lua sfîrşit pe 1 august, la Forum-ul din Los Angels. Întrebat ce părere are despre retragere, Alex Lifeson a declarat: „Am sentimente amestecate despre asta. Într-un fel simt o uşurare. Mă gândesc că 40 de ani de când tot suntem pe drum este mult. Chiar îmi doresc să stau acasă, alături de nepoţi. La 61 de ani, mă gândesc că nu mai avem ce să demonstrăm. Mie îmi place încă să urc pe scenă. Dar pentru Neil este mai dificil. Să cânţi aşa cum o face el este foarte, foarte greu. El suferă de tendinită (la ambele braţe) şi are probleme la umeri”.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră